Ploieştenii îşi pot suna aleşii pe telefoanele plătite de la buget
Ploieştenii îşi pot suna aleşii pe telefoanele plătite de la buget
În urmă cu trei ani, consilierii municipali ploieşteni de la acea vreme au primit telefoane de serviciu, pe motiv că în felul acesta vor putea discuta mai uşor cu cetăţenii pentru a le afla problemele. Au venit alegerile locale din 2008, unii consilieri şi-au continuat mandatul iar alţii au plecat, telefoanele de serviciu au rămas, însă, în dotarea actualei echipe de consilieri. Odată cu trecerea anilor a crescut şi numărul minutelor gratuite incluse în abonamentul acestor telefoane. Consilierii pot vorbi acum gratuit 100 de minute, atâtea câte sunt incluse în abonament, şi plătesc din propriul buzunar toate convorbirile care depăşesc plafonul. Doar doi consilieri nu şi-au ridicat telefoanele de serviciu, unul dintre ei preferând să folosească şi pentru calitatea de consilier un număr de telefon personal, celălalt renunţând cu totul la posibilitatea de a fi contactat pe telefonul mobil de către cei care i-au dat votul.
Când se asfaltează trotuarele?
Pentru a vedea în ce măsură consilierii sunt interesaţi de problemele pe care ploieştenii le semnalează sunându-i pe telefonul mobil de serviciu, reporterii ziarului “Adevărul de Seară“ au dat telefoane la numerele afişate pe site-ul primăriei www.ploieşti.ro şi au semnalat două probleme. Una dintre acestea se referă la asfaltarea trotuarelor de pe Strada Baraoltului din zona de Vest a oraşului, iar cealaltă la valutiştii aflaţi în zona restaurantului “Dealu Mare” din centrul Ploieştiului. Din cei 14 consilieri apelaţi, patru nu au răspuns la telefon. Este vorba despre Gabriel Ionescu (PSD), Constantin Popa (PSD), Marius Nicolae Mateescu (PNG-CD) şi Iulian Bolocan (PNG-CD). Cei mai prompţi aleşi, care s-au interesat în mai puţin de o oră de problema semnalată şi au revenit cu un telefon de răspuns au fost Adina Gheorghe (PDL) şi Ion Eparu (PSD). Răspunsurile celor doi au vizat asfaltarea trotuarelor de pe Strada Baraoltului şi au fost aproape identice. Aceştia au explicat că, după ce s-au interesat la direcţia specializată din cadrul Primăriei, au aflat că lucrările în zonă vor continua imediat ce timpul va permite.
Rămân valutiştii în centru?
În ceea ce priveşte problema valutiştilor, răspunsurile au fost ceva mai rezervate. Ion Iancu (PSD) a spus că va face o interpelare în prima şedinţă de consiliu pe această problemă, dar nu părea prea sigur că s-ar putea rezolva ceva, înclinând să creadă că poliţiştii care ar trebui să “cureţe” zona sunt mână în mână cu persoanele respective. Şi Marilena Stanciu (PDL) a spus că se va interesa de această situaţie şi că, acum trei ani, a fost jefuită, iar telefonul mobil care i se furase a fost vândut în această zonă, de către aceleaşi persoane care în cea mai mare parte a timpului se ocupă cu schimbarea valutei la negru. Consilierul Radu Socoleanu (PNG-CD), deşi iniţial nu a răspuns la telefon, ulterior ne-a contactat şi a spus că va face o interpelare în consiliu, va încerca să vorbească şi cu primarul pentru a încerca să elibereze de valutişti zona din centrul municipiului.
Cum putem vorbi cu cei pe care i-am ales
Iată numerele de telefon ale consilierilor: Elisabeta Popovici (PDL): 0723206561, Radu Valentin Mateescu (PDL): 0729555405, Marilena Stanciu (PDL): 0723225511, Mirela Limboşeanu (PDL): 0728808181, Simion Gheorghe Sîrbu (PDL): 0723202811, Marin Tincu (PDL): 0723215214, Valentin Sava (PDL): 0723289288, Alexandru Paul Palaş (PDL): 0766233730, Adrian Florin Dobre (PDL): 0727706806, Adina Gheorghe (PDL): 0723218913, Emil Calotă (PSD): 0722318377, Ion Eparu (PSD): 0729555402, Mihaela Carmen Dumitru (PSD): 0729555411, Ion Iancu (PSD): 0729555420, Gabriel Ionescu (PSD): 0727878879, Gheorghe Teodor Avramescu (PSD): 0729555416, Constantin Popa (PSD): 0727786785, Iulian Liviu Teodorescu (PNL): 0729555413, Florin Lucian Sicoie (PNL): 0729555401, Adrian Lupu (PNL): 0723238603, Nicoleta Cătălina Bozianu (PNL): 0753098141, Marcel Radu Socoleanu (PNG-CD): 0726737996, Marius Nicolae Mateescu (PNG-CD): 0727718719, Iulian Bolocan (PNG-CD): 0727799933, Costel Horghidan (PNDC): 0727816826 şi Valentin Marcu (PNDC): 0727.785.784. Sava Mihai Nicolescu este singurul consilier care nu are trecut numărul de telefon pe site-ul primăriei, www.ploiesti.ro.




















































