Plimbări gratuite cu vaporaşul de 1 Iunie, pe Lacul Herăstrău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, va oferi în perioada 1-5 iunie plimbări gratuite cu vaporașul pe Lacul Herăstrău.

„Ne gândim în primul rând la copiii care vor fi dornici să vină în acest week-end în parc și vor prefera să se plimbe cu vaporașele pe lac. De asemenea, le oferim posibilitatea bucureștenilor ca în zilele de Rusalii și Ziua Mediului să se relaxeze în mijlocul naturii”, a declarat Radu Popa, directorul general al ALPAB.

Începând de mâine, de la ora 10.00, la Debarcaderul Central (intrarea Pavilion H) vor fi disponibile pentru bucureșteni navele Bucur, Băneasa, Otopeni, Dâmbovița și Aurora, cu o capacitate totală de 430 de locuri.

Pentru cei care doresc sa fie mai activi, se pot închiria bărci cu rame la prețul de 5 lei/oră sau hidrobiciclete cu 2 locuri, respectiv 15 lei/oră pentru hidrobiciclete cu 4 locuri. Sunt disponibile în acest moment 36 de hidrobiciclete și 50 de bărci cu rame, urmând a se suplimenta numărul acestora în săptămânile următoare.

Programul la Debarcaderul Central este de la 10.00 la 20.00 în fiecare zi, iar bărcile cu rame și hidrobicicletele se vor închiria zilnic în intervalul 10.00-19.00.





Info Nava Bucur

Disponibilă din 2011 pentru agrementul la Lacul Herăstrău, nava Bucur are o capacitate de 50 locuri și atinge o viteză de croazieră de 16 km/h. Pentru confortul pasagerilor sunt disponibile două grupuri sanitare (unul special amenajat pentru persoanele cu mobilitate redusă) și o instalație de climatizare care deservește salonul și timoneria. De asemenea, nava este prevăzută cu o instalație audio video și una de supraveghere video a navei, Propulsia catamaranului este asigurată de doua motoare diesel, de tip inbord, cu linie de axe, cu puterea de minim 65 CP fiecare. Lungime acesteia este de 17,30 m, iar lățimea de 5,60 m.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite