Peste 2.000 de blocuri fără apă și căldură din cauza unei avarii

0
Publicat:

Mii de blocuri din trei sectoare au rămas fără apă caldă și căldură. Jumătate din acestea au rămas fără agent termic din cauza unei avarii uriașe produse pe Magistrala Grivița, Șoseaua Grozăvești.

calorifer istock jpg

Termoenergetica a transmis miercuri că 1100 de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură, iar avaria se anunțase că va fi remediată până astăzi, 31 octombrie, ora 23.30. Conducta de la care a pornit avaria a fost montată în anul 1969, adică acum 55 de ani.

Potrivit comunicatului transmis de Termoenergetica, sunt afectate următoarele zone: 

- Bulevardele Iancu de Hunedoara şi Banu Manta;

- Şoseaua Nicolae Titulescu;

- Calea Dorobanţi;

- Calea Floreasca;

- Strada Nicolae Caramfil;

- Calea Griviţei din Sectorul 1;

- Şoseaua Ştefan cel Mare din Sectorul 2;

- Strada Nicolae Filimon;

- Calea Giuleşti;

- Bulevardul Constructorilor;

- Complexul studenţesc Regie din Sectorul 6 al Capitalei.

„Acum o săptămână am avut tot cinci zile întreruptă, și n-a durat decât câteva zile și s-a întrerupt din nou apa caldă a trebuit să ne încălzim singuri și să facem singuri rost de apă caldă”, spune un bucureștean, potrivit ProTV.

În astfel de situații, bucureștenii care au aplicația mobilă Termoalert, sunt notificați atunci când apare o avarie și pot urmări în timp real stadiul lucrărilor.

În 2024, din cei 70 de km de conductă promiși, doar 50 de km au fost până la urmă modernizați. La momentul actual, peste 9.000 de blocuri din București depind de rețeaua publică de încălzire.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite