Parcul Carol, oaza de linişte din mijlocul Bucureştiului. Ce s-a întâmplat cu moscheea de pe malul lacului şi cum arăta zona în urmă cu zeci de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mausoleul din Parcul Carol FOTO Mediafax
Mausoleul din Parcul Carol FOTO Mediafax

Parcul Carol din Bucureşti este o adevărată bijuterie verde în care zi de zi o mulţime de oameni ies să se relaxeze şi să se bucure de peisajul superb. „Adevărul“ vă prezintă astăzi povestea superbului parc, o oază de linişte în mijlocul oraşului.

Povestea Parcului Carol a început în urmă cu mai bine de un secol, în anul 1906, când se împlineau 40 de ani de la venirea în România a Regelui Carol I şi 25 de ani de Regalitate. Take Ionescu, pe vremea aceea ministru al Domeniilor şi Agriculturii, a insistat pentru organizarea unei Expoziţii Generale Române, după cum povesteşte istoricului Dan Falcan.

La eveniment au fost invitaţi români din toate colţurile ţării, unele aflate sub ocupaţie habsburgică şi altele sub ocupaţie rusă. Pentru că evenimentul a fost unul de amploare care necesita un spaţiu întins s-a luat hotărârea ca expoziţia să fie organizată pe Dealul Filaretului.

parcul carol

Astfel, zona  a fost amenajată de arhitectul francez Edouard Redont şi în doar câteva luni a fost construit un adevărat oraş, luând naştere în acest fel şi Parcul Carol. În scurt timp au apărut şi Arenele Romane, Palatul Artelor (un monument dispărut), Turnul lui Ţepeş şi o moschee care astăzi se mai găseşte doar în cărţile de istorie.

moscheeadinparculcarol

Lista monumentelor care au căzut pradă buldezerelor comuniste este lungă şi pentru că noul regim dorea ştergerea simbolurilor regaliste au decis să înlăture munca arhitecţilor care au lucrat la amenajarea parcului. Astfel, Moscheea „Hunchiar-Regele Carol I”, construită cu prilejul Expoziţiei Generale Române, a fost demolată şi mutată mai apoi în Piaţa Pieptănari. Moscheea era amplasată pe o insuliţă de pe malul lacului, iar în spatele ei era Turnul lui Ţepeş. 

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite