Panouri solare, canalizare şi televiziune cu circuit închis pentru cimitirele din Capitală
0Municipalitatea va investi 24.236.920 de euro pentru renovarea cimitirelor. Lucrările constau în modernizarea rețelei de canalizare și apă, extinderea clădirilor administrative sau alimentarea cu energie electrică.
“Cei care se duc în cimitire la morții lor au dreptul să calce pe asfalt, au dreptul să pună apă la flori de la cișmea și nu adusă de la nu știu câți kilometri, să nu mai intre în noroi. Pentru că ăsta este respectul nostru pentru cei care au fost”, a declarat pentru B365.ro edilul șef al Bucureștiului.
În sumă sunt incluse, pe de o parte, lucrările de modernizare a rețelei de apă și canalizare, reabilitarea aleilor, amenajare peisageră și îmbunătățirea sistemului de iluminat public, iar pe de altă parte pentru extinderea corpului administrativ al cimitirului cu două noi clădiri cu încălzire în pardoseală și panouri solare. Anunțul de intenție pentru organizarea unei licitații a fost publicat înainte ca proiectele să fie aprobate în ședința de Consiliu General de joi.
Bani pentru fiecare cimitir
Sumele sunt repartizate pe fiecare cimitir în parte, astfel: Cimitirul Pro Patria – 211.840 de euro cu TVA, Tudor Vladimirescu – 704.865 euro cu TVA, Sfânta Vineri – 1.277.361 euro cu TVA, Domnești – 402.679 euro cu TVA, Pantelimon – 1.913.493 euro cu TVA, Berceni – 1.063.548 euro cu TVA, Bucureștii Noi – 340.975 euro cu TVA, Eroii Revoluției – 84.614 euro cu TVA, Colentina – 1.102.424 euro cu TVA, Eroii Sovietici Herăstrău – 180.034 euro cu TVA, Izvorul Nou – 1.067.858 euro cu TVA, Eroii Sovietici Jilava – 20.844 euro cu TVA, Dămăroaia – 545.809 euro cu TVA, Străulești – 2.231.560 euro cu TVA, Ghencea – 1.591.031 euro cu TVA, Iancu Nou 307.259 – euro cu TVA şi
Metalurgiei – 800.255 euro cu TVA.























































