Noaptea Muzeelor 2015. Programul complet al evenimentului din Bucureşti
0Evenimentul „Noaptea Muzeelor 2015” va fi organizat sâmbătă, în cadrul căruia doritorii pot vizita gratuit cele mai atractive muzee bucureştene. „Adevărul“ vă prezintă programul complet al evenimentului „Noaptea Muzeelor 2015” desfăşurat în Bucureşti.
De „Noaptea Muzeelor 2015”, zeci de instituţii culturale din Bucureşti participă la evenimentul care va fi organizat sâmbătă noapte, în data de 16 mai. Printre acestea se numără şi superbul muzeu în aer liber din Cimitirul Bellu.
Noapte Muzeelor 2015. Muzeul Naţional de Artă al României
„În acest an, MNAR se alătură Reţelei Naţionale a Muzeelor din România pentru a protesta faţă de sărăcirea ireversibilă a patrimoniului muzeal naţional din cauza restituirilor de bunuri culturale şi clădiri care au adăpostit muzee. Demersul nostru îşi propune să contribuie, de asemenea, la accelerarea găsirii unor soluţii legislative echilibrate care să oprească acest fenomen. Sub titlul «Priveşte arta! Arta te priveşte!», MNAR propune publicului, pe lângă vizita în Galeria Naţională deschisă în nocturnă, un periplu mai puţin obişnuit într-o Galerie de (ne)uitat. Aceasta va cuprinde simbolic ramele câtorva dintre tablourile ieşite din patrimoniul muzeal în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile“, anunţă reprezentanţii muzeului. Programul de vizitare de Noaptea Muzeelor 2015 începe la ora 19.00 şi până la ora 4.00 accesul va fi liber.Coadă la Muzeul Naţional de Artă al României, de Noaptea Muzeelor FOTO Marian Iliescu
Noaptea Muzeelor 2015. Muzeul Municipiului Bucureşti
Anul acesta, Muzeul Municipiului Bucureşti aflat în Palatul Şuţu îşi deschide porţile pentru vizitatori la ora 18.00, urmând ca programul să se încheie la ora 2.00. În acest interval, intrarea la muzeu este gratuită. De la ora 23.00 până la miezul nopţii, Adrian Naidin va susţine un concert.
Noaptea Muzeelor 2015. Muzeul Naţional de Istorie a României
Unul dintre cele mai căutate muzee din Bucureşti participă şi în acest an la eveniment. Programul de vizitare nocturn este cuprins în intervalul orar 16.00 – 2.00 (1.30 intrarea ultimului vizitator), valabil pentru expoziţiile permanente Tezaur Istoric şi Lapidarium – Copia Columnei lui Traian (acces prin curtea interioară din Str. Poştei). În acest interval, de Noaptea Muzeelor 2015, intrarea vizitatorilor este gratuită la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Noaptea Muzeelor 2015. Muzeul „Grigore Antipa“
Sâmbătă, 16 mai, în intervalul orar 10.00 - 18.00, muzeul va fi închis. De la ora 18.00 până la ora 01.00, reprezentanţii Muzeului „Grigore Antipa” au pregătit o mulţime de surprize pentru vizitatori care vor trece pragul clădirii de Noaptea Muzeelor 2015.
„Digi Animal World va fi prezent şi în acest an la Noaptea Muzeelor şi le va oferi vizitatorilor un program special. Concursurile şi atelierele inedite, proiecţiile de filme documentare în premieră, dar şi multe alte surprize vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii“, anunţă reprezentanţii muzeului. Programul complet poate fi consultat
Muzeul Antipa de Noaptea Muzeelor FOTO Lucian Muntean
Noaptea Muzeelor 2015. Muzeul Naţional al Aviaţiei Române
Cei care vor să descopere o parte din istoria aviaţiei din România pot vizita gratuit, sâmbătă, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române. De Noaptea Muzeelor 2015, în intervalul orar 17.00 – 23.00, accesul în muzeu este gratuit.
Sală din inteirorul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române FOTO Lucian Muntean
Noaptea Muzeelor 2015. Cimitirul Bellu
Cimitirul Bellu este un muzeu în aer liber în adevăratul sens al cuvântului şi participă din nou la evenimentul intitulat Noaptea Muzeelor 2015. Astfel, în intervalul orar 19.00 – 1.00, curioşii pot afla secretele ineditului muzeu.
Anul trecut, evenimentul Noaptea Muzeelor a atras în Bucureşti peste 190.000 de vizitatori, cei mai mulţi fiind prezenţi în Muzeul Bellu (25.000) şi în Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ (18.000). În afară de Muzeul Bellu şi Muzeul Antipa, printre cele mai vizitate instituţii de profil s-au numărat Muzeul Naţional al Ţăranului Român - 13.450 de persoane, Muzeul Naţional de Geologie - 11.390 de persoane, Muzeul Municipiului Bucureşti-Palatul Şuţu - 10.000 de persoane şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“- 8.000 de persoane.
Cimitirul Bellu, deschis de Noaptea Muzeelor FOTO Eduard Enea
Programul complet al evenimentului „Noaptea Muzeelor 2015“ poate fi consultat aici.