Nicuşor Dan, audiat la DNA pentru plângerea penală împotriva Gabrielei Firea: „Una dintre cele mai mari furăciuni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan soseşte la sediul DNA. FOTO Inquam Photos / George Calin
Nicuşor Dan soseşte la sediul DNA. FOTO Inquam Photos / George Calin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a ajuns joi la DNA pentru a fi audiat în legătură cu plângerea penală pe care a depus-o în 2019 împotriva edilului de la acea vreme Gabriela Firea, privind planul urbanistic din sectorul 3. Plângerea vizează zeci de hectare de teren cărora, în mod ilegal, li se schimbă destinaţia din spaţiu verde în spaţiu construibil.

Nicuşor Dan a ajuns la sediul DNA şi a făcut precizări referitoare la documentele pe care le va depune la dosar, printre acestea figurând şi decizii judecătoreşti prin care PUZ-urile din alte sectoare au fost deja declarate ilegale, chiar dacă acestea mai pot fi atacate în instanţă.

Primarul a mai spus că transferul spaţiilor verzi reprezintă ”una dintre cele mai mari furăciuni”, cu un dublu impact asupra vieţii bucureştenilor.

În primul rând, în contextul poluării, cu persoane vârstnice şi copii care au probleme respiratorii, reducerea spaţiilor verzi nu poate avea decât efecte nocive, a arătat Nicuşor Dan. Un alt aspect este cel al apariţiei blocurilor între case, într-un oraş dominat de haos şi aglomeraţie.

,,Astăzi voi merge la DNA pentru a continua demersurile iniţiate în 2019, atunci când am făcut plângere penală în care acuzam ilegalităţi cu privire la PUZ Sector 3. Conform procedurilor legale, am fost invitat pentru a da declaraţii referitoare la plângerea depusă atunci, pentru a putea avansa lucrările la acest dosar. Printre persoanele pe care le consider vinovate şi împotriva cărora am făcut această plângere se află fostul primar general Gabriela Firea şi fostul arhitect-şef al Capitalei, Ştefan Dumitraşcu”, a anunţat edilul, la începutul zilei de joi,  pe Facebook.

Nicuşor Dan a mai amintit că a arătat în acea plângere că PUZ Sector 3 a fost adoptat cu încălcarea mai multor prevederi legale, dar şi faptul că acest PUZ încalcă dreptul bucureştenilor la un mediu sănătos.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite