Ministrul Transporturilor a inspectat lucrările de la Magistrala 5 de metrou: Sunt în grafic, vor fi terminate în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a vizitat şantierul metroului din Drumul Taberei. FOTO Miniterul Transporturilor
Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a vizitat şantierul metroului din Drumul Taberei. FOTO Miniterul Transporturilor

Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a fost, miercuri, într-o inspecţie pe şantierul Magistralei 5 de metrou din Drumul Taberei, unde a declarat că lucrările sunt în grafic până în acest moment. Ministrul a mai precizat că TBM-ul care funcţionează acum va ajunge la Orizont peste circa o lună.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că lucrările de la Magistrala 5 de metrou vor fi terminate în 2016, iar până în acest moment totul se desfăşoară conform planificării.

„Prima freză va ajunge la prima staţie de metrou, la Orizont, la 18-19 noiembrie, unde va ieşi la suprafaţă“, a precizat Ramona Mănescu.

În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru finalizarea lucrărilor, Mănescu a spus că acesta este asigurat şi că în scurt timp va începe să lucreze şi cel de-al doilea utilaj.

ramona manescu la metrou

Cârtiţa Sfânta Varvara, care a început să sape tunelurile pentru metroul din Drumul Taberei pe 25 septembrie, a înaintat vizibil în aproape o lună. De la jumătatea lunii noiembrie va intra în activitate şi celălalt utilaj, botezat Sfânta Filofteia. Ambele vor continua săpăturile pe tot parcursul anului următor.

„Utilajele înaintează teoretic cu 30 de metri pe zi, deşi noi ştim că acest lucru se întâmplă cu o viteză de circa 15-20 de metri pe zi. Apoi, transbordarea (mişcarea de la o staţie la forarea unui nou tunel a utilajului) se face în circa o lună. Noi am calculat că forarea tunelurilor o să dureze circa un an“, a declarat, în luna septembrie, pentru adevarul.ro, Aurel Radu, directorul Metrorex.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Cum arată primele tuneluri ale metroului din Drumul Taberei

Sindicaliştii de la metrou au semnat noul contract colectiv de muncă. USLM: vom avea salariile indexate la rata inflaţiei

Mănescu, la Constanţa: Toţi bugetarii vor avea salariu indexat în funcţie de inflaţie, deci şi cei de la Metrorex

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite