Medicii rezidenţi din Bucureşti vor primi case în cel mai mare complex ANL din ţară
0Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, împreună cu Primăria Sectorului 2 vor construi cel mai mare complex de blocuri ANL din ţară în Bucureşti, în zona Fabrica de Glucoză. O parte dintre acestea, urmează să fie puse la dispoziţia medicilor rezidenţi din Bucureşti.
Autorităţile locale din Bucureşti vor ca, prin construirea acestui complex de locuinţe şă vină în ajutorul medicilor rezidenţi din Capitală oferindu-le posibilitatea achiziţionării unui apartament în condiţii avantajoase, oprind astfel exodul medicilor ropmâni care optează să activeze în străinătate pentru un salariu mai bun.
Astfel, din cele 1.401 de locuinţe din complexul ANL 200 ar urma să fie distribuite către această clasă profesională.
"În urma discuţiei cu ministrul Helvig (n.r. - Eduard Helvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului), am stabilit să acordăm 200 de unităţi locative medicilor rezidenţi în complexul ANL. Oportunitatea a fost analizată şi cu proiectantul şi se poate acest lucru", a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu.
Potrivit proiectantului, complexul ANL va fi construit în zona Fabrica de Glucoză cu intrare directă din strada Dimitrie Pompei.
"Este vorba de cinci blocuri de zece etaje, din care trei turnuri şi două bare (n.r. - blocuri dispuse pe lungime). Vor fi construite garsoniere şi apartamente cu două camere, dar va exista posibilitatea să se extindă şi la trei camere", a explicat pentruB365.ro arhitectul Sectorului 2, Bogdan Pârvanu.
Complexul va fi format din 13 blocuri ANL şi va avea la final 1.401 locuinţe din care 484 apartamente cu o singură cameră şi alte 862 cu două camere şi 55 cu trei camere.
"Terenul în zonă a fost curăţat, indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi şi urmează ca, până la sfârşitul anului 2012, împreună cu ANL să finalizăm proiectarea pentru a putea aloca fonduri de demarare a investiţiei în 2013", a mai precizat Onţanu.
Investiţie de 70 de milioane de euro în primul complex de locuinţe alimentat electric de la soare
Potrivit proiectanţilor aceste blocuri ANL nu vor fi racordate la sistemul centralizat de încălzire al RADET, ci vor fi dotate cu panouri solare, devenind astfel primul proiect de acest gen din ţară, potrivit autorităţile. De asemenea, timpul de execuţie al acestor blocuri va fi cu 15% mai mic decât cel convenţional, datorită folosirii materialelor prefabricate.
Investiţia în cartierul ANL se ridică, în total, la 292.966.000 lei (aprox. 70 milioane euro), suma fiind asigurată de MDRT. Costurile de racordare la utilităţi a noului complex ANL vor fi suportate de Primăria Sectorului 2.
Angajaţii din Ministerului Apărării Naţionale vor primi jumătate din locuinţele din complexul ANL, întrucât terenul a fost pus la dispoziţie de această instituţie, iar cealaltă jumătate va fi destinată altor tineri din Sectorul 2 care nu au în proprietate un imobil sau au fost evacuaţi din case naţionalizate. Cel mai probabil, pentru medicii rezidenţi vor fi cedate câte 100 de case atât de MApN, cât şi de Primăria Sectorului 2, mai notează site-ul de ştiri.























































