Izolaţi în blocuri de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-au luat apartamente de sute de mii de euro în complexul „Quadra Rezidence”, dar singurul drum de acces este o uliţă brăzdată de cratere. Cei peste 500 de locatari ai complexului au picat la mijloc într-un conflict între Universităţile „Spiru Haret” şi Politehnica şi s-au trezit peste noapte cu un zid care le-a blocat total accesul dinspre parcul Politehnica.

Când şi-au cumpărat locuinţele, proprietarii au fost ademeniţi cu promisiunea că vor putea ajunge la scara blocului pe strada care străbate parcul. Nici nu s-au mutat bine, că între ei şi parc a răsărit un zid care le blochează total accesul dinspre Calea Crângaşi.

Singura lor soluţie a rămas, acum, o alee lăturalnică de aproape un kilometri. Pe lângă faptul că e plin de gropi, drumul trece pe lângă o şatră de ţigani care trăiesc de pe urma valorificării fierului vechi. Oamenii care au plătit chiar şi 150.000 de euro pentru un apartament de lux sunt indignaţi de zidul ridicat de oficialii Politehnicii şi spun că au fost de fapt folosiţi ca şi „carne de tun” împotriva unui conflict mocnit cu Universitatea „Spiru Haret”.

Reprezentanţii Politehnicii spun că au ridicat zidul pentru a bloca accesul studenţilor de la „Spiru Haret”, care le strică parcul cu maşinile şi aruncă gunoiul peste tot. „<<Spiru Haret>> ne-a distrus curtea, sunt cea mai mare nenorocire de care am avut parte! Imaginaţi-vă cum este să parcheze 20.000 de maşini pe spaţiul verde din curtea voastră”, susţine directorul Administrativ al Politehnicii, Constantin Zaharia.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Universităţii “Spiru Haret”, Corneliu Toader ne-a declarat: “După 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, Politehnica ridică unul şi mai impunător şi mai falnic, doar pentru că vor dânşii”.

Preţul apartamentelor a scăzut

Strada Fabricii, pe care circulă acum locatarii de la „Quadra Rezidence”, alte sute de angajaţi ai firmelor din zonă, cât şi mii de studenţi ai facultăţii private prinşi la mijloc, este bombardată cu cratere care îl fac aproape nepracticabil.
Mai mult decât atât, cei care au case aici au devenit irascibili când prin faţa locuinţelor a început să crească brusc traficul şi au decis să ia măsuri. „Drumul se blochează de către un cetăţean nervos care îşi pune tractorul în mijlocul străzii”, ne-a spus unul dintre angajaţii Asociaţiei de Locatari ai complexului.

Locatarii sunt cei mai frustraţi în această situaţie, pentru că spun ei, nu doar că au fost induşi în eroare de prezentarea dezvoltatorului, dar odată ce le-a fost interzis accesul cu maşina pe drumul din parc, preţul locuinţelor a scăzut considerabil.

Reprezentanţii constructorului „Quadra Place” spun că deşi gestul Politehnicii este incalificabil, ei nu pot interveni în această decizie. Mai ales că, spun tot ei, în contractele individuale pe care locatarii le-au semnat nu este specificată o clauză de servitute care să le fi permis accesul prin parc, ci pe strada Fabricii.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite