Incineratoare de mare putere, a deşeurilor, la Bucureşti şi Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de valorificare a deşeurilor, a spus, joi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a anunţat că, pentru remedierea acestei stări, ministerul va aloca, până în 2015, o sumă totală de 1,2 miliarde de euro.

Potrivit estimărilor acestuia, prin sistemul integrat de management vor fi create "peste 200.000 de locuri de muncă noi", piaţa urmând să genereze venituri de peste un miliard de euro.

"România este o ţară dificilă din punct de vedere al mediului, după o perioadă lungă de industrializare, dar vom face toate eforturile pentru a sprijini investiţiile verzi", a menţionat ministrul, invitând firmele de profil prezente la târg să se pregătească pentru a face faţă concurenţei de pe această viitoare piaţă.

"Este loc pentru toată lumea în acest domeniu", a mai spus Borbely. Un prim pas în implementarea acestui plan este instalarea a două incineratoare de mare putere, la Bucureşti şi la Braşov. „La negocierile cu UE, ţara noastră a mers pe principiul depozitării deşeurilor, iar acest lucru nu mai poate fi modificat acum. Cu toate acestea, trebuie să existe un echilibru între sistemul de incinerare şi de depozitare în ceea ce priveşte deşeurile, iar România va avea în curând două incineratoare, la Bucureşti şi Brasov. Acest lucru va permite valorificarea energetică a deşeurilor", a declarat ministrul Laszlo Borbely, în cadrul unei conferinţe pe tema Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, organizate în cadrul expoziţiei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite