Începe sistematizarea străzilor din centrul istoric al Capitalei. „Înființăm cât mai multe sensuri unice noi”

0
Publicat:

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat începerea sistematizării străzilor din Cvartalul 3. Siguranța rutieră va crește semnificativ, promite edilul, care anunță mai mult sensuri unice noi.

Sistematizare Cvartal 3. FOTO Facebook Radu Mihaiu
Sistematizare Cvartal 3. FOTO Facebook Radu Mihaiu

„O plimbare prin centrul istoric ar trebui să fie o destindere. Nu un slalom printre obstacole. În perioada imediat următoare vom demara sistematizarea străzilor în Cvartalul 3”, a scris luni, pe Facebook, Radu Mihaiu.

Edilul a explicat și ce înseamnă de fapt sistematizarea cartierului.

„Reorganizăm cvartalul astfel încât să înființăm cât mai multe sensuri unice noi, să montăm elemente de siguranță (protecții pentru pietoni în aproprierea trecerilor), să refacem toate marcajele și indicatoarele deteriorate și nu în ultimul rând, să asigurăm mijloace de limitare a vitezei în zonele de risc”, a spus primarul.

„Siguranța rutieră va crește semnificativ”

Sistematizarea străzilor din Cvartalul 3 va aduce beneficii atât șoferilor, cât și pietonilor, promite edilul.

„Care este prin urmare folosul direct? Siguranța rutieră va crește semnificativ (prin reducerea întâlnirilor dintre mașini). Tot mai multe mașini vor avea loc de parcare la bordură, regulamentar, nu peste bordură. Iar trotuarele vor fi astfel redate pietonilor, așa cum este normal! P.S.: Deși e o idee bună de câte ori vă aflați la volan, vă rog ca în perioada următoare să aveți o atenție specială la semnele de circulație din zonă. Vor mai fi modificări”, precizează Radu Mihaiu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite