Imagini de la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei, organizat de UNTOLD, unde a fost aprinsă cea mai mare perdea de lumini
0Cea mai mare perdea luminoasă din România a fost aprinsă vineri seară în Drumul Taberei, la Târgul de Crăciun „West Side Christmas Market” . Decoruri feerice, desprinse parcă din basm, au împodobit tot parcul. Evenimentul este organizat de UNTOLD în parteneriat cu Primăria Sectorului 6.
Perdeaua luminoasă are peste 100 de metri şi a fost ridicată la mai mult de 50 de metri înălţime, pe podul suspendat care traversează Parcul Drumul Taberei.
Pentru realizarea ei, organizatorii au lucrat cu o companie internaţională care operează astfel de instalaţii în Asia, Ţările Nordice şi SUA, una din cele mai emblematice locaţii în care se montează astfel de decoraţiuni fiind Rockefeller Center New York.

„Un târg de Crăciun pentru bucuria familiilor şi a celor mici. Îmi doresc ca 'West Side Christmas Market' să devină o tradiţie pentru mulţi ani de acum înainte. Vă aştept pe toţi să dăm împreună startul aventurii de Crăciun”, a transmis primarul Ciprian Ciucu.
Vizitatorii sunt întâmpinaţi la târg cu peste 60 de căsuţe din care nu vor lipsi fel de fel de produse, bunătăţi, dar şi obiecte hand-made.
Printre atracţiile târgului din Drumul Taberei vor fi o roată înaltă de 33 de metri, un carusel cu personaje şi un patinoar cu o suprafaţă de 660 de metri pătraţi.

O oră de dat pe gheaţă va costa 20 de lei şi 25 de lei cu roata panoramică. Vinul fiert, garnisit cu felie de portocală deshidratată şi steluţă de anason, se va vinde cu 10 lei, ţuica fiartă - 10 lei, apa plată/minerală - 8 lei, un suc - 10 lei, ceai cald infuzie, ciocolată caldă, bere - 10 lei.
Intrarea este liberă
Din programul târgului nu vor lipsi serile cu concerte sau spectacole pentru cei mici, iar intrarea va fi liberă.
Sâmbătă, în cea de-a doua zi a târgului, de la ora 19,00, pe scenă va urca Grupul Minisong, iar de la ora 20,00 cântăreaţa Iulia Dumitrache. Duminică, tot de la ora 19,00, la târg vor sosi colindătorii de la Corul Evia, urmaţi de Daniela Răduică, fostă concurentă la Vocea României.
Căsuță poștală specială pentru scrisori
Pe lângă atracţiile specifice unui târg de Crăciun, în acest an a fost dezvoltat şi un concept original care include personaje şi poveşti. De asemenea, vizitatorii vor găsi la „West Side Christmas Market” şi o căsuţă poştală specială unde pot lăsa scrisori pentru Moş Crăciun. În ajunul Crăciunuluiu se va organiza o extragere, iar câştigătorului i se va îndeplini dorinţa, precizează organizatorii.
Târgul, amenajat în cuva lacului secat din Parcul Drumul Taberei, va fi deschis zilnic între orele 12,00-23,00, iar intrarea va fi liberă. Accesul la patinoarul din parc se va putea face separat, în oricare dintre zile, începând cu ora 10.00.