FOTOGALERIE Zoom Out Lounge, terasa de deasupra ruinelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terasa oferă o vedere panoramică de 360 de grade în jurul centrului Bucureştiului FOTO Bogdan Păvăloi
Terasa oferă o vedere panoramică de 360 de grade în jurul centrului Bucureştiului FOTO Bogdan Păvăloi

Zoom Out Lounge este o terasă aflată în centrul Bucureştiului, ascunsă printre clădirile ce stau să cadă pe lângă Spitalul Colţea. Aşa cum este şi denumirea tereasei, ea îi atrage pe clienţi prin faptul că oferă o vedere panoramică asupra Centrului Vechi al Capitalei.

În cazul celor care nu au mai fost prin zonă, drumul până la terasă va părea asemenea unui traseu labirintic. Însă, se ajunge mai uşor decât pare la început. Cum se vine dinspre Unirii, la semaforul de lângă spitalul Colţea se face dreapta, înainte până la strada Colţei şi apoi stânga şi după aproximativ 150 de metri veţi ajunge la locul cu pricina. Terasa se află la etajul şase al cafenelei Zoom.

Principalul atu pe care îl are terasa este vederea panoramică asupra Bucureştiului, ignorând clădirile marcate cu bulină roşie din jurul terasei, la orizont se poate vedea Casa Poporului cum veghează ţanţoşă deasupra Capitalei. În cazul în care nişte turişti ar veni aici, probabil s-ar amuza şi ar comenta aspectul de mahala pe care îl lasă casele construite înainte de al doilea război mondial.

„Colţii” Bucureştiului vechi rânjesc dintre clădiri de sticlă

Terasa Zoom Out Lounge este un loc plăcut şi relaxant unde îţi poţi petrece în mod special seara la apus. Panorama este superbă în această perioadă a zilei, combinaţia de clădiri vechi peste care se ridică noile construcţii moderne formeză un contrast interesant între Bucureştiul de acum şi cel de altădată.

În timpul zilei, locul este destul de expus soarelui, cu toate că te poti ascunde sub umbrele puse pe terasă, canicula îşi va spune cuvântul.

Locul este decorat în stilul teraselor de pe litoral. Nu are un stil original, este aranjată plastic şi impersonal, cu măsuţe, scaune şi fotolii de la Ikea. Fotoliile şi scaunele sunt confortabile. În schimb, scaunele de la bar sunt inconfortabile şi fragile, am avut impresia că sunt gata-gata să se rupă.

Preţurile sunt accesibile pentru cei care preferă să bea o cafea cu caramel, un cappucino sau un expresso preţurile sunt de la 6 lei până la 9 lei. Ceaiul costă 7 lei, iar o bere, 6 lei. De asemenea, la terasă se poate servi masa, meniul cuprinde preparate de pui, salate şi bruschete. La terasă nu se pot cumpăra tigări, singura opţiune în cazul în care aţi rămas fără ţigări este să comandaţi o narghilea.

Locul ideal de a vedea apusul

În ciuda aglomeraţiei din centrul Bucureştiului, la terasă nu se aude decât muzica din boxe, care în timpul zilei este dată destul de încet. Este un loc perfect pentru a citi o carte în bătaia vântului. Terasa ar merita mai multe atenţie la detalii, poate un aranjament tematic original.

Angajaţii îşi fac treaba acceptabil, băiatul de la bar nu te poate ajuta cu foarte multe detalii legate de preţuri, mâncare sau alte amănunte. El prepară băuturile şi cam atât. Chelneriţele se mişcă destul de rapid, îţi zâmbesc şi vorbesc frumos.

Dacă în timpul zilei la terasă nu prea găseşti mulţi oameni, seara lucrurile se schimbă radical. Muzica este dată mai tare, iar mesele încep să fie ocupate. Mulţi oameni vin pe înserat pentru a se bucura de apus şi de răcoarea serii. În weekend se organizează, uneori, petreceri tematice. 

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite