FOTO Cum arată Piaţa Drumul Taberei II, cea mai ieftină din Capitală
0După şase luni de modernizare, Piaţa Drumul Taberei II din sectorul 6 al Capitalei a fost redeschisă. Pentru modernizarea a fost nevoie de o investiţie de 650.000 de euro.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au anunţat că, după şase luni de lucrări intense, Piaţa Drumul Taberei II a fost redeschisă. Aceasta are o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, iar în incinta pieţei sunt amenajate 25 de spaţii comerciale pentru desfacerea produselor agroalimentare (lactate, carne, peşte etc). De asemenea, aici sunt şi 140 de tarabe destinate exclusiv persoanelor care deţin certificate de producător.

„Am grăbit lucrările de construire pe cât posibil, pentru a reda cetăţenilor această piaţă recunoscută atât pentru calitatea produselor, cât şi pentru preţurile foarte accesibile. Începând de astăzi, bucurestenii vor putea face din nou cumpărături de aici”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Reprezentanţii Primăriei Sectorul 6 susţin că în Piaţa Drumul Taberei se găsesc produsele cele mai ieftine din Bucureşti, putând să cumpere fructe şi legume proaspete de sezon, precum salată - 0,50 de bani sau 1 leu bucata, cartofi noi – 2 lei/kg, castraveţi – 4 lei/kg, roşii – 5 lei/kg, ardei gras – 6 lei/kg. Piaţa este dotată cu utilităţi şi climatizare, iar investiţia totală necesară modernizării acesteia se ridică la suma de 650.000 de euro.