FOTO Cum arată acum scena-gigant unde va avea loc cel mai scump concert organizat vreodată în România. 2.600 de oameni participă la construcţia ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luni după amiaza, scena din faţa Palatul Parlamentului prinsese deja proporţii reale FOTO Marian Iliescu
Luni după amiaza, scena din faţa Palatul Parlamentului prinsese deja proporţii reale FOTO Marian Iliescu

Scena unde va avea loc cel mai scump eveniment organizat vreodată în România - spectacolul Roger Waters - The Wall a început deja să prindă proporţii. Organizatorii vorbesc de o adaptare specială pentru spectacolul ţinut în aer liber, întreaga structură fiind realizată din ”cărămizi” ce vor alcătui cea mai mare suprafaţă de proiecţii video: peste 1.500 de metri pătraţi.

Concertul cel mai aşteptat al anului va fi totodată şi unul care va aduce premiere în România în ceea ce priveşte structura scenei pe care formaţia va urca.

Dimensiunile scenei sunt cu adevărat impresionante, iar zidul din spatele acesteia măsoară nu mai puţin de 150 de metri lungime şi 12 metri înălţime.

Potrivit organizatorilor, întreaga structură va fi realizată din „cărămizi“ ce vor alcătui cea mai mare suprafaţă de proiecţii video: peste 1500 de metri pătraţi. Peste 40 de proiectoare gigantice vor reda efectele vizuale.

Scena va avea şi cel mai mare acoperiş din lume: 54 de metri lăţime şi 32 de metri deschidere, fiind asamblat la o înălţime de 24 de metri, ce va asigura protecţia unei suprafeţe de peste 1.000 de metri pătraţi.

Numai pentru ridicarea acoperişului sunt necesare patru zile, două macarale de 60 de tone fiecare şi aproximativ 60 de oameni.

La lucrările de construcţie vor participa peste 2.600 de oameni, dintre care doar 130 de vor fi din echipa de producţie a turneului.

Concertul Roger Waters, organizat pe 28 august în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, va fi cel mai scump eveniment de acest tip organizat vreodată în România, potrivit CEO-ului Emagic, Laura Coroianu.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Încep pregătirile pentru concertul Roger Waters: „Zidul“ se construieşte în Piaţa Constituţiei

VIDEO Cel mai scump concert din istorie în România: Roger Waters pe 28 august

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite