Focar de infecție într-o gospodărie din sectorul 2. Peste 20 de tone de gunoi au fost ridicate de autorități

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adevărat focar de infecție au găsit angajații primăriei sector 2 în gospodăria unui bucureștean. Din curtea acestuia, autoritățile au scos 20 de tone de gunoi. După ce au făcut curat, au anunțat că nota de plată va fi trimisă proprietarului.

gunoi goposdarie sector 2 bucuresti foto primaria s2 jpg

Peste 20 de tone de gunoi au fost scoase, de angajații responsabili cu salubrizarea, dintr-o gospodărie din Sectorul 2 al Capitalei.

Totodată, primăria a anunțat că în urma demersului făcut nota de plată va fi trimisă direct către proprietarul gospodăriei. Acesta va fi obligat să achite costurile acțiunii demarate de către autorități. Zona a fost curîțată de zeci de angajați ai Primăriei, timp de mai multe ore.

Primăria Sectorului 2 a anunțat pe Facebook rezultatele acțiunii de iginienizare:

”Am curăţat şi igienizat o altă locuinţă privată devenită groapă de gunoi la noi în sector. S-a   muncit din greu la strângerea gunoiului, atât din curte, cât şi din casă. Remorci întregi de deşeuri au fost încărcate până am scos la lumină acest loc insalubru, iar imaginile vorbesc de la sine.

Operaţiunea de curăţenie a fost posibilă doar după ce am parcurs toţi paşii juridici necesari pentru obţinerea ordonanţei preşedinţiale. Este o proceduă complexă, pe care o urmăm în toate cazurile de acest gen, când proprietarii nu sunt cooperanţi şi refuză vehement igienizarea locuinţei lor.

Referitor la această acțiune, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu a declarat: “Încă un focar de infecție de pe proprietate privată lichidat. Deși procedura legală prin care putem intra și curăța în curțile transformate de proprietari în gropi de gunoi e complicată, ne-am ținut de treabă. Vom eradica toate aceste focare de infecție pe care le avem în evidență.

Și ca să fie clar, toate costurile aferente igienizării vor fi imputate proprietarilor. Nu plătim servicii de curățenie “la domiciliu” din bani publici.

P.S. Doar de aici am scos peste 20 de tone de gunoi, ” a spus edilul de la sectorul 2. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite