Programul metroului și al STB de Paște. Fără lumânări aprinse la metrou!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex și STB au anunțat programul pe care mijloacele de transport le vor avea în zilele de Paște în București.

Metrorex a anunțat programul de circulație pentru zilele de Paște
Metrorex a anunțat programul de circulație pentru zilele de Paște

Metrorex anunță care este programul circulației trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale, începând cu Vinerea Mare. În zilele de 14, 15, 16 și 17 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale. În noaptea de Înviere, 15/16 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute.

Accesul în metrou cu lumânări aprinse, candele aprinse, etc este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite.

Societatea de Transport București a anunțat cum se va desfășura transportul în comun în București pe durata sărbătorilor de Paște.

Potrivit STB, vineri, 14 aprilie, și luni, 17 aprilie, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București vor circula după un program de duminică.

Totodată, în noaptea de Înviere, 15 spre 16 aprilie, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte și de cele ale liniei 783, conform programului obișnuit. De asemenea, STB va menține în circulație tramvaiele liniei 41 până la ora 3.00, cu intervale de 20 de minute.

Programele de circulație pentru fiecare linie de transport vor putea fi accesate la acest link: https://stbsa.ro/ora_statii.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite