Programul de funcționare al Poștei Române în zilele de Paște
0Compania Națională Poșta Română a anunțat programul de funcționare în perioada sărbătorii Învierii domnului. Programul este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, asigură conducerea Poștei.

În Vinerea Mare și luni, a doua zi de Paști (perioada 14 aprilie - 17 aprilie), toate subunităţile poştale din România vor fi închise.
„Programul este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare”, transmite conducerea companiei.
Începând de marți, 18 aprilie, toate subunităţile poştale îşi vor relua programul de lucru obișnuit.
Și marile lanțuri de magazine din România și-au anunțat programul de funcționare în zilele de Paște.
În București, trenurile de metrou vor circula în noaptea de Înviere, la un interval de 10 minute între orele 23:00 – 1:00 şi la un interval de 20 de minute între orele 1:00 - 5:00.
Metrorex a anunţat miercuri programul circulaţiei trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale.
În zilele de 22, 23, 24 şi 25 aprilie, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de week-end şi sărbători legale.