Fântânile de la Unirii, dotate cu muzică, lumini şi senzori care reduc jeturile de apă când bate vântul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fântânile de pe Bulevardul Unirii au intrat într-un proiect de reabilitate şi modernizate, după cum au anunţat reprezentanţii Apa Nova Bucureşti. Pe lângă jocurile de apă spectaculoase, fântânile au fost dotate cu senzori şi în momentul în care bate vântul mai tare sau cineva intră în fântână, se reduc jeturile de apă automat.

Este vorba despre un proiect denumit simbolic „În zile caniculare, fântâni pline de răcoare”, în cadrul căruia urmează să fie reabilitate şi modernizate fântâna principală din Piaţa Unirii, împreună cu toate fântânile existente pe Bulevardul Unirii. De asemenea, vor fi extinse fântânile de pe acest bulevard, până la Piaţa Alba Iulia.

„După o muncă asiduă de aproape două luni, ce a constat în înlocuirea şi modernizarea/automatizarea totală a instalaţiilor de apă ale fântânilor, reabilitarea/înlocuirea părţilor ornamentale ale acestora, montarea instalaţiilor de lumini şi sunete şi a senzorilor, luni, 30 iunie, Apa Nova Bucureşti a făcut primele teste ale fântânii centrale şi ale unui grup de trei fântâni dintre fântânile localizate între Piaţa Unirii şi Piaţa Parlamentului“, au anunţat reprezentanţii Apa Nova Bucureşti.

Senzori de vânt

Fântânile vor fi operate şi controlate printr-un sistem de tip SCADA şi sunt dotate inclusiv cu senzori de vânt. Astfel, atunci când bate vântul puternic, jeturile de apă se reduc sau se opresc. De asemenea, dacă intră o persoană în fântână, prezenţa sa este detectată de un senzor, iar apa nu mai curge.

fantani unirii foto adv

Întregul proiect urmează să fie terminat până vara viitoare FOTO Arhivă

În acest moment se lucrează la foc continuu, iar până la sfârşitul lunii iulie, bucureştenii ar trebui să se poată bucura de aceste prime fântâni care vor funcţiona. Pentru că proiectul este complex, o celelalte fântâni de pe Bulevardul Unirii, între Piaţa Unirii şi Piaţa Parlamentului, ar urma să fie inaugurate în luna septembrie.

Lucrările de reabilitare şi de modernizare a fântânii centrale vor continua şi anul viitor, astfel încât, vara viitoare, fântâna să poată oferi bucureştenilor un adevărat spectacol de lumini şi muzică.

Deşi proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Muncipiului Bucureşti, investiţia pentru lucrările de reabilitare şi de modernizare, dar şi extinderea fântânilor din zona Unirii este integral suportată de Apa Nova.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite