Drumarii bucureşteni şi-au scos utilajele de iarnă pe autostrada A1, A0 şi A3. Este cod galben de ninsoare viscolită
0După ce a început să ningă şi să se aştearnă zăpada, sâmbătă, autoutilajele cu lamă şi material antiderapant au fost trimise să cureţe carosabilul pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, Autostrada de Centură a Capitalei şi pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti şi-a trimis autoutilitarele de iarnă, cu lamă şi material antiderapant pe A1 Autostrada Bucureşti-Piteşti, A0 Autostrada de Centură a Capitalei (sectorul deschis circulaţiei) şi A3 Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi îi avertizează pe şoferi să circule cu prudenţă.
„Acţionare cu autoutilaje cu lamă şi material antiderapant pe A1 Autostrada Bucureşti-Piteşti, A0 Autostrada de Centură a Capitalei (sectorul deschis circulaţiei) şi A3 Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Circulaţi cu atenţie şi adaptaţi viteza la condiţiile de drum!,
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, a transmis, pe contul său de Facebook, DRDP Bucureşti.
Acţiunea DRDP Bucureşti vine ca urmare a codului galben de ninsori viscolite şi polei emis de Administraţia Naţională de Meteorlogie şi valabil pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 februarie.