Dosar penal în cazul tânărului care a murit strivit de dalele de beton la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a deschis dosar penal în cazul tânărului de 29 de ani care a decedat sub dalele de beton şi al colegului său care a ajuns la spital. Cei doi erau angajaţi ai unei firme de construcţii şi au fost accidentaţi ieri după amiaza pe un şantier pe care lucrau.

CITEŞTE ŞI: UPDATE Inspectorii de muncă au nevoie de 15 zile ca să ancheteze moartea angajatului strivit sub beton

Plăcile de beton erau asigurate doar prin patru ţevi bătute în pământ. Bărbatul a fost strivit de o ultimă placă de beton care s-a prăbuşit. Plăcile au fost ridicate cu o macara.  Cei doi bărbaţi erau angajaţi legal ai unei firme din Şoseaua Giurgiului.

"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect accidentul de muncă petrecut la data de 15 august 2011, soldat cu decesul victimei L.N.C. La faţa locului s-au deplasat lucrători de poliţie din cadrul Secţiei 16 Poliţie Bucureşti şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă", informează, marţi, Biroul de presă al Ministerului Public, conform MEDIAFAX.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite