Dializă gratuită la clinică privată
0Cel mai mare centru privat de dializă din Europa se află în Bucureşti. Aşa susţin reprezentanţii clinicii medicale Fresenius, chiar dacă inaugurarea oficială a sediului de pe strada Jiului va
Cel mai mare centru privat de dializă din Europa se află în Bucureşti. Aşa susţin reprezentanţii clinicii medicale Fresenius, chiar dacă inaugurarea oficială a sediului de pe strada Jiului va avea loc în luna noiembrie.
Clinica are o capacitate de 420 de paturi şi 67 de maşini de dializă, beneficiază de serviciile a 12 medici, 64 de asistenţi medicali şi a unui psiholog. „Tratamentul este gratuit, bolnavii având nevoie doar de dosarul medical care atestă boala, iar singurii care vor plăti vor fi pacienţii din afara UE”, a explicat Alexandru Ciolan, Director General Fresenius Medical Care România.
El a spus că pacienţii vor intra automat într-o bază de date, astfel vor beneficia oriunde în lume de tratament gratuit în clinicile Fresenius. Aceasta este a doua clinică Fresenius NephroCare din Bucureşti şi a început să primească pacienţi din luna iunie a acestui an.
“Avem deja 320 de pacienţi care fac dializă, în medie, de trei ori pe săptămână”, a mai spus Ciolan. Casa de Asigurări de Sănătate decontează 50 de euro pentru fiecare dializă. Clinica privată a preluat 35% din cei 1.500 de pacienţi din Capitală care suferă de afecţiuni ale rinichilor.