De Bobotează, Patriarhul Daniel sfințește apa la Catedrala Patriarhală. 10.000 de litri de Agheasmă Mare vor fi distribuiţi credincioşilor

0
Publicat:

De Bobotează, Patriarhul Daniel va oficia Sfințirea Mare a Apei la Catedrala Patriarhală din București, iar credincioșii vor putea lua acasă Agheasmă Mare.

Patriarhul Daniel oficiază Sfințirea Mare a Apei la Catedrala Patriarhală. FOTO Sever Gheorghe
Patriarhul Daniel oficiază Sfințirea Mare a Apei la Catedrala Patriarhală. FOTO Sever Gheorghe

Marți, 6 ianuarie, de Bobotează, Patriarhul Daniel va oficia Sfințirea Mare a Apei (Agheasma Mare) la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București. Dată fiind semnificația sărbătorii și numărul mare de credincioși așteptat la slujbă, Patriarhia a pregătit 10.000 de litri de Agheasmă Mare, care vor fi distribuiți în sticle de câte jumătate de litru.

Programul liturgic al zilei este următorul:

* 08:30-10:30 – Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală;

* 10:30 – Slujba Sfințirii Mari a Apei în pridvorul Reședinței Patriarhale, oficiată de Patriarhul Daniel, urmată de stropirea credincioșilor prezenți;

* 11:30 – La Baldachinul Sfinților, de lângă Catedrală, vor fi distribuite sticlele cu Agheasmă Mare până la epuizarea celor 10.000 de litri.

Boboteaza marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă și este dedicată purificării apelor și a mediului înconjurător. În credința ortodoxă, această sărbătoare amintește de Botezul Domnului în apa Iordanului, la vârsta de 30 de ani.

Tradiția spune că Agheasma Mare are un rol simbolic de regenerare spirituală și cosmică. Apa sfințită se poate lua dimineața, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului, pe 14 ianuarie. După această perioadă, Agheasma Mare se păstrează în case și se folosește doar cu binecuvântarea preotului duhovnic.

Sărbătoarea Botezului Domnului este urmată de prăznuirea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, marcând astfel continuarea tradițiilor liturgice și spirituale ale începutului de an.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite