Ce este Agheasma Mare, cât se bea și cum se folosește corect
0Pe 6 ianuarie, mii de credincioşi merg în biserici ca să ia agheasmă. Aceștia consideră că apa sfințită de Bobotează are o putere deosebită şi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

Sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan. Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde şi Sfințirea Mare a apei sau Agheasma Mare. Se numește sfințirea „mare” pentru că există și una „mică”, iar între cele două sunt deosebiri importante.
În ziua de Bobotează creştinii merg la biserică, la slujba de sfinţire a apei. La sfârşitul acesteia, credincioșii se întorc acasă cu apă sfinţită.
Ce este Agheasma Mare și ce semnificație are
Agheasma Mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de Agheasma Mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. În cadrul slujbei de Bobotează, apa este sfințită printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt.
În această zi, la finalul Sfintei Liturghii, se săvârșește Sfințirea cea Mare a apei. Această apă pe care Duhul Sfânt o sfințește este apă de binecuvântare, apă de sfințire a sufletului și a trupului și a naturii înconjurătoare, dar și motiv de bucurie pentru oamenii care o primesc cu credință, evlavie și dragoste. Acesta este motivul pentru care agheasma nu se strică niciodată, spun preoții.
În plan spiritual, agheasma, adică apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor, în cadrul unui ceremonial religios, primeşte virtuţi terapeutice miraculoase: alungă bolile şi spiritele malefice.
Câte zile se bea Agheasma Mare după Bobotează și ce se face cu cea rămasă
Aghiasma Mare se poate consuma timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, înainte de a lua anafura, pe stomacul gol. Se iau trei înghițituri mici, în semnul Sfintei Treimi.
Cifra opt simbolizează veșnicia. Ea poate fi consumată și după aceste zile, însă doar în această perioadă se ia Agheasma Mare fără post și spovedanie și au voie să o bea și cei opriți de la Împărtășanie. După 14 ianuarie se ia numai cu post, cu spovedanie și cu binecuvântarea preotului.
„Bem opt zile din Agheasmă. Agheasma cea Mare se folosește numai în acest interval. Bem, pe stomacul gol, în fiecare dimineață, după care luăm Sfânta Anafură. Și mai putem lua Sfânta Agheasmă ori de câte ori părintele duhovnic ne recomandă. Agheasma cea Mare se mai folosește la sfințirea de biserici, are o putere de sfințire foarte mare”, a explicat preotul Gabriel Cazacu.
Agheasma Mare se strică?
Agheasma Mare nu se strică niciodată. Preoţii recomandă credincioşilor să păstreaze aghiasma la loc de cinste, în sticle curate.
„Se păstrează într-un vas curat. Ne amintim din copilărie că la cămara din camera bunicilor era o sticluță cu Agheasmă, pe care bunicii noștri o păstrau cu multă sfințenie”, a mai spus părintele.
Dacă se întâmplă să mai rămână Agheasmă pentru timp îndelungat (din alți ani), apa poate fi și dusă la un râu cu apă curată şi turnată acolo. Aşa se sfinţeşte întregul curs al acelui râu, iar cine se foloseşte de acea apă se sfinţeşte. O altă soluţie recomandată de preot este ca aghiasma să fie pusă la rădăcina unui copac.
Boboteaza este prima sărbătoare din an, însă marchează încheierea sărbătorilor de iarnă și începutul unui nou ciclu spiritual. În această zi sunt interzise certurile între membrii familiei, nu se dă nimic din casă, nici măcar cu împrumut, și nu se spală rufe.























































