Boboteaza, ziua în care diavolii dispar de pe fața pământului. Tradiții străvechi la români
0Pe 6 ianuarie, creștinii sărbătoresc Botezul Domnului (Epifania sau Boboteaza), dată de care sunt legate multe obiceiuri și tradiții, moștenite din străbuni.
Praznic al mântuirii, Botezul Domnului este considerat sărbătoarea în care Duhul Sfânt ne cheamă să ne curățăm de păcate.
„Deși Iisus nu avea trebuință de botez, pentru că nu avea niciun păcat, El fiind Izvorul a toată curăția și sfințenia, dar, pentru că a luat asupra Sa păcatele întregii lumi, ca Mielul lui Dumnezeu, a venit la apele Iordanului ca să le spele cu botezul pocăinței. A venit la Râul Iordanului ca să sfințească firea apelor! A venit să se boteze ca să ne pregătească, nouă, tuturor, apa Sfântului Botez!“, amintește ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
O întrebare pe care creștinii și-o pun de atunci este de ce s-a botezat Iisus tocmai la vârsta de 30 de ani? ÎPS Calinic face trimitere la tălmăcirea făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur:
„«Cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neștiință și nebunie; cea de a doua vârstă a tinereților, cu poftă trupească se aprinde; iar cea de treizeci de ani, vârsta bărbatului desăvârșit, aceasta robește pe om tuturor păcatelor». Deci, pentru aceasta, și Hristos Domnul a așteptat până la această vârstă cu Botezul, ca la toate vârstele să împlinească voia Domnului și să sfințească firea noastră și să ne dea putere ca să biruim patimile și să putem scăpa de păcatele cele de moarte“, explică arhiepiscopul.
Anul Nou cu sărbătoare
A doua din ciclul celor trei zile de mare sărbătoare ale noului an, Botezul Domnului este praznicul de care sunt legate o serie de tradiții, credințe și obiceiuri.
„Boboteaza este în primul rând o sărbătoare creștină, dar care iese în evidență numai prin referirea constantă la păgânismul perioadei din care face parte. Reprezintă și ea momentul încheierii sărbătorilor de iarnă (aici poate fi încadrată și petrecerea rituală a Iordanului), mai bine zis, lustrația prin apă, purificarea generală ce urmează în urma alungării tuturor forțelor ostile, malefice, care și-au făcut de cap în perioada sărbătorilor de iarnă“, explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu pentru „Weekend Adevărul“.
Se spune că Boboteaza este momentul când dispar de pe fața pământului (temporar, evident) diavolii, strigoii, asociați uneori, potrivit cunoscutului cercetător, cu dezlănțuirile furtunoase ale viscolelor iernii, marcând o trecere timidă către celălalt anotimp.
„Își fac simțită prezența binefăcătoare lupii (care, conform tradiției, numai până la Bobotează pot să facă rău oamenilor), apărând de astă dată ca instrumente punitive divine, îndreptate împotriva demonilor sau a oamenilor. Într-un fel, putem spune că intrăm neoficial în noul sezon al Lupului, a cărui prezență se va face în curând simțită din ce în ce mai pregnant, în timpul Filipilor de iarnă“, explică Sorin Mazilescu.
Protecția Iordănitului
Valențele purificatoare ale apei sfințite în această zi se extind și asupra gospodăriei: apa de râu, agheasma etc. pot alunga moroii, puricii, șerpii, lupii, bolile, dar pot stimula şi recoltele.
Potrivit cercetătorului etnografic, în această zi, ca și în celelalte sărbători mari ale calendarului popular, sunt concentrate la scară mică toate aspectele semnificative ale vieții țăranului, în care cuvintele-cheie erau „a stimula“ și „a proteja“. „Iordănitul reprezintă varianta instituționalizată a acestor practici de propițiere, care nu se limitează doar la un simplu colind adresat celor ce poartă numele sfântului, ci tuturor membrilor comunității, care primesc astfel partea cuvenită de protecție sau de binecuvântare.
Un alt aspect important al acestei sărbători, bazat pe aceeași imagine, de hotar, graniță temporală între două anotimpuri (a se vedea, din nou, momentul intitulat «deschiderea cerurilor»), este susținut de numeroase credințe populare din domeniul meteorologiei: previziunile se bazează tocmai pe existența acestui moment de cotitură, pe întoarcerea către anotimpul călduros“, spune Sorin Mazilescu.
În acest sens trebuie interpretat, potrivit cercetătorului, și obiceiul Ardeasca – parte componentă a unor ritualuri magice de „susținere“ a soarelui pe drumul spre vară, așa cum se regăsesc, în număr mult mai mare, în ceremonialul Lăsatului de Sec.
„... anul curat iar până la Sfântul Andrei“
Folcloriștii Ion Mușlea și Ovidiu Bârlea consemnau tradiția tragerii de focuri de pușcă și de pistoale, la biserică, când ies preoții cu crucea spre a face agheasmă, „zicând că picioarele Mântuitorului au fost pe acea lespede ce se află în apa Iordanului, pe care era făcut zapisul de greșeala lui Adam. Și când a călcat Mântuitorul pe ea, a pocnit și a huit, cum huiesc puștile acum la noi“.
Rolul focurilor de pușcă este acela de îndepărtare a demonilor și de protejare a oamenilor și comunităților.
„Diavolii, când s-a botezat Domnul Hristos, au venit câtă frunză și iarbă, trăsnind și pocnind pe apa Iordanului, că se auzea cine știe de unde huitul, să nu lese să se boteze Dumnezeu. Dar Dumnezeu a poruncit la preoți să citească și să sfințească apa, și când au început oamenii a împușca și-a striga Chiraleisa, gheața s-a rupt sub diavoli și cu toții au căzut în apă și s-au înecat; de aceea amu nu sunt așa de mulți, s-a curățit lumea de dânșii. Pe cei cari au mai rămas îi omoară Sf. Ilie cu tunul, dar ei la om n-au ce căta“, explica folclorista Elena Niculiţă-Voronca, autoarea valorosului volum „Datinile și credințele poporului român“.
Chiar și scriitorul Ion Creangă vorbea despre credința populară potrivit căreia strigoii numai până la Bobotează umblă: „Atunci când preotul strigă «Chiraleisa!», toate răutățile: lupi, strigoi, draci, toate pier și e anul curat iar până la Sfântul Andrei“.
„Toți dracii ies din ape și rătăcesc pe câmp“
Academicianul, poetul, prozatorul și folcloristul Arthur Gorovei a consemnat același lucru: „Se crede că lupii dau asupra oamenilor numai până la Bobotează, de atunci însă încep să nu mai fie periculoși pentru oameni“.
Tot el consemna că tradiția conform căreia, din momentul când preoții au sfințit apa, toate apele, atât cele curgătoare, cât și cele stătătoare, atât izvoarele cât și fântânile rămân sfințite, după unii, în decurs de două săptămâni, după alții, chiar șase săptămâni. „Deci ori din ce apă curgătoare vei lua apă în ziua de Bobotează, o poți folosi peste tot anul ca agheasmă, căci în această zi toate apele sunt sfințite“, arăta etnologul.
De Bobotează, când înmoaie preotul crucea în apă, „toți dracii ies din ape și rătăcesc pe câmp până ce trece sfințirea apelor“, potrivit credințelor consemnate de folcloristul Simeon Florea Marian. „Și nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânșii și, unde-i ajung, acolo le și varsă mațele. Din cauza aceasta nu e bine să se lase în ziua de Bobotează cămăși și mai ales rufe întinse pe gard, căci se crede că, atunci când se împușcă, în decursul sfințirii, din puști, precum și când strigă oamenii după sfințirea apei Chiraleisa, atunci Ucigă-l-Crucea fuge și se ascunde sub dânsele“, mai arăta Simeon.
Se mai spune că atunci când se strigă „Chiraleisa“, omul capătă putere, se simte mai tare și mai curajos: „Atunci toate necurățeniile, toate boalele, toate fiarele, câte sunt stricăcioase omului, lupi etc. se împrăștie, se depărtează, fug fiecare la locașurile lor prin pădure, și tot anul e curat, până iarăși la Sf. Andrei, când ies ele și țin până la Crăciun mai tare. De Crăciun le alungă băieții cu colindele și cu uratul, cu pocnetele de bice, iar de Bobotează se duc cu totul (...). După Bobotează nu se spală cămășile două săptămâni, pentru că apele-s sfințite“, explica folclorista Elena Niculiţă-Voronca.
Ardeasca, jocul focului
Potrivit unei vechi datini din Bucovina, după ce s-a sfințit apa la Iordan, tinerii iau câte un tăciune aprins din focul ce a fost făcut pentru aprinderea săcalușelor. „Se întorc cu tăciunii aceștia într-un loc mai deschis, și acolo, punând iarăși tăciunii la un loc, și mai punând încă paie și frunze uscate peste dânșii, făceau un foc mare. După aceasta, înconjurându-l din toate părțile, prindeau a juca în jurul lui. Iar când focul prindea a se potoli, atunci începea care dincotro a sări peste dânsul. Facerea focului acestuia, precum și jocul dimprejurul lui se numeau Ardeasca“, consemna Simeon Florea Marian.
Există și o serie de obiceiuri ținute pentru bunul mers al vieții și al treburilor. „Ca să nu te prindă frigurile, durerile de cap, de piept și de stomac, e bine ca la Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acel moment cu apă de râu, căci tot anul ești sănătos“, arăta academicianul Arthur Gorovei. Iar folcloriștii Ion Mușlea și Ovidiu Bârlea notau: „Se scaldă femei și bărbați în burduf (copcă), crezând că nu-i vor mai prinde frigurile peste an. Femeile fac o turtă de cenușă frământată cu agheasmă și o păstrează pentru tot anul, spre a sfinți cu ea vasele care s-ar întâmpla să se spurce în cursul anului“.
În ziua de Bobotează, unii oameni iau grâu fiert și-l aruncă în pod, zicând: „Să dea Dumnezeu să crească grâul așa de mare ca până în pod“, consemna lingvistul, filologul și folcloristul Ioan Aurel Candrea. De la Bobotează încep apoi pețitele: feciorii pe la fete să le vadă și să le ceară în căsătorie.
De jale și de măritiș
De asemenea, mai există un obicei de Bobotează, practicat de mamele care au pierdut copii sau i-au născut morți. „Mamele care au avut nenorocirea să piardă vreun copil, să-l nască mort sau cărora le-au murit copiii mai înainte de a fi fost încreștinați, pentru a nu li se face copiii moroi, să care cu gura șapte ani de-a rândul în ziua de Bobotează agheasmă mare și să stropească cu ea mormintele lor“, consemna folcloristul Simeon Florea Marian.
Un alt obicei este înconjurarea casei grajdurilor și a altor construcții de către copii care au cu ei clopoțele ca să nu se apropie șerpii.
Se spune că la Bobotează se deschide cerul și îngerul păzitor îi spune celui de însurat sau celei de măritat încotro îi va fi norocul. „Dacă în ziua de Bobotează, dimineața, înainte de sfințirea apei, un flăcău sau o fată alunecă și cade, se crede că respectivul sau respectiva se va însura sau mărita în acel an. Alții, din contră, cred că cine cade în ziua de Bobotează, până la anul moare. Dacă o fată vede mai întâi și întâi, printre flăcăii ce se duc sau se întorc de la sfințirea apei, pe unul călare pe un cal alb, e semn că se va mărita în câșlegile acelea sau în anul acela“ mai arăta Simeon Florea Marian.
Prognoza vremii
Oamenii de la sate cred că dacă pământul va fi îmbrăcat în promoroacă, are să fie belșug și sănătate. Dacă de Bobotează va fi vreme frumoasă, va fi un an îmbelșugat. „Dacă va bate crivățul, vor fi roade la bucate (...). Dacă vremea la Bobotează este geroasă, după ieșirea cu Iordanul se va muia; dacă vremea a fost moloșagă, se va înăspri“, spunea folcloristul Arthur Gorovei. Se mai spune că dacă pe 6 ianuarie curg streșinile, se face vin mult, iar dacă prunii sunt plini de zăpadă, vor avea rod bogat.
Noaptea de Iordănit
Iordănitul sau colindul cu Iordanul, obiceiul practicat în seara de 6 spre 7 ianuarie, începe cu strângerea mai multor persoane la o cârciumă, unde mănâncă și petrec seara.
„Unul din tineri, și anume capul, care pe alocuri poartă numele de popă, duce căldărușa cu agheasmă, în care-și strâng banii, iar ajutoarele căpeteniei poartă unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni, și un altul – mai mulți chiar, dacă satul e mare – poartă o țepușă de lemn, pe care au a strânge carne. Astfel umblă ei apoi noaptea sau dimineața prin sate cântând Iordanul, adică aceleași cuvinte pe care le cântă și preotul în ajunul Bobotezei“, explica Simeon Florea Marian.
Odată intrați în casă, iordănitorii iordănesc: îi stropesc pe toți membrii familiei cu apă sfințită pe cap, iar apoi îi iau pe toți în brațe și îi ridică în sus de trei ori.
„În unele locuri, stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei să i se aducă un iordănitor a se lupta cu el. Luptându-te cu iordănitorii te întărești, dobândești putere, căci luptătorul iordănitor în timpul luptei este ajutat de Sf. Ioan și acesta dă în urmă putere și celui care s-a luptat cu iordănitorii. Pe Ioni și Ioane, dacă-i prind iordănitorii, îi duc cu putere la gârlă sau la fântână ca să-i scalde, și nu-i iartă decât în cazul când le dăruiesc ceva“, arată același etnolog și folclorist român.
În alte părți există obiceiul ca în această zi, băieții și fetele să se adune la fântâni, unde se udă apoi unii pe alții cu apă, zicând că se iordănesc.
Caii, parte a tradiției
De Bobotează se aleg cei mai buni cai, care sunt scoși la marginea satului unde are loc o întrecere. „În felul acesta, își cunosc și caii de fugaci sau leneși“, consemnau folcloriștii Ion Mușlea și Ovidiu Bârlea.
În Mehedinți, sătenii vin călare la preot, care, după ce sfințește apa din fântână, botează cu busuiocul atât oamenii, cât și caii, frumos împodobiți. Începe apoi o paradă prin tot satul. Copiii pornesc noaptea cu Iordănitul, trecând din casă-n casă, cu găleți de apă și busuioc, pentru a stropi gazda, care-i răsplătește cu monede aruncate în găleată.
Copiii cântă: „În Iordan, botezându-te/ Domnul, cu crucea lui cea sfântă,/ La anul să fie/ An mai bogat,/ Mult mai curat“. „În acea noapte, sătenii scot mesele în curte, unde mănâncă, joacă și chiuie în jurul mesei ori în jurul fântânii“, spunea etnologul român Isidor Chicet.
Se încarcă comentariile...
