Cum va fi vremea în Bucureşti în weekend şi la începutul săptămânii viitoare. Descărcări electrice şi averse duminică seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Temperaturile vor ajunge la 40 de grade duminică, în Bucureşti, iar în noaptea de duminică spre luni sunt anunţate intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse, transmite sâmbătă Administraţia Naţională de Meteorologie, precizând că valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare.

„Sâmbătă (23 iulie), temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, duminică (24 iulie) se vor atinge 39...40 de grade, iar pentru luni (25 iulie) sunt estimate în jur de 34 de grade; minimele termice vor fi de 18...21 de grade”, anunţă ANM ântr-o prognoză specială pentru intervalul  23.07.2022 ORA 10:00 - 25.07.2022 ORA 21:00, pentru Bucureşti.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în seara zilei de duminică (24 iulie) şi în noaptea de duminică spre luni (24/25 iulie), când va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse).

Valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite