Capitala riscă să rămână fără transport public chiar înainte de începerea anului școlar. Angajații STB amenință cu greva

0
Publicat:

Transportul public de suprafață din Capitală s-ar putea bloca din nou, după ce anul trecut a fost paralizat de o grevă de 5 zile. Angajații Societății de Transport București sunt la un pas de grevă, pentru că negocierile pe tema contractului colectiv de muncă au eșuat.

Angajații STB amenință din nou cu greva FOTO arhivă Adevărul
Angajații STB amenință din nou cu greva FOTO arhivă Adevărul

Bucureștiul ar putea fi din nou paralizat de o grevă a angajaților societății de transport public chiar în apropiere de începerea anului școlar. Membrii sindicatului de la societatea de transport spun că vor declanșa o grevă începând cu 1 septembrie.

De o lună și jumătate sunt purtate discuții cu conducerea Societății de Transport București (STB), în condițiile în care pe 31 august expiră contractul colectiv de muncă al angajaților.

Șoferii și vatmanii susțin că vor majorări salariale și condiții mai bune de muncă. În schimb, li se propun sporuri din partea conducerii. Astăzi a avut loc ultima rundă de negocieri, fără succes, iar mâine este organizată încă o întâlnire a sindicaliștilor cu directorul general Adrian Criț.

Ultima grevă a angajaților STB a avut loc anul trecut și a durat cinci zile. Protestul de atunci a paralizat întreaga capitală, bucureștenii fiind nevoiți să circule cu metroul, mașinile personale sau taxiurile.

Conflictul de muncă a creat un scandal imens la nivelul administrației locale, iar traficul a fost dat serios peste cap. Vasile Petrariu, liderul de sindicat al angajaților STB a fost acuzat la acea vreme că ar fi pus la cale o grevă ilegală.

Atunci, mai mulți șoferi și vatmani care nu au lucrat timp de peste 3 zile au fost demiși sau au fost penalizați.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite