Bucureşti: Opereta şi teatrul ies în aer liber | adevarul.ro

Bucureşti: Opereta şi teatrul ies în aer liber

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Teatrele în aer liber şi Opereta prezintă noi producţii de sezon. Arii celebre, balet şi piese de teatru sub cerul liber sunt doar câteva dintre ofertele de weekend în debutul stagiunii de vară.

În această seară, de la ora 20.00, publicul meloman este aşteptat la un concert cu arii şi duete din operete celebre, în curtea Muzeului Cotroceni. Spectacolul este susţinut de colectivul Operetei bucureştene.

Din programul serii amintim „Misteriosul Orient“ - uvertura operetei „Ţara  surâsului“ de Franz Lehar, aria lui Marco Polo din opereta „Secretul lui Marco Polo“ de Francis Lopez, dar şi valsul „Wien, Wien, Nur du alien“ de Rudolf Sieczynski. Spectacolul este dirijat de Lucian Vlădescu, iar regia este semnată de Răzvan Ioan Dincă.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ şi la casa de bilete a Muzeului Cotroceni, de unde se pot procura înaintea începerii concertului. Seria concertelor Operetei continuă duminică seară, la Teatrul de Vară din Herăstrău, de la ora 20.00.

Bucureştenii se vor delecta cu balet şi coruri celebre din operete clasice. Preţul biletului este 2,10 lei, iar accesul se va face în baza buletinului de identitate.

Premieră la terasă

Spectacolul „Te iubesc! Te iubesc?“, în regia lui Chris Simion, va avea premiera mâine seară, pe terasa La Motoare din centrul Capitalei. Realizat după textul „Zăpezile de altă dată“ de Dumitru Solomon, spectacolul este „o reţetă comică despre fericirea în cuplu“ şi despre cum poate fi evitată blazarea în doi.

Din distribuţie fac parte Corina Moise, George Corodeanu şi Manuela Hărăbor. Video-proiecţia piesei este realizată de Andrei Ţugulea, coregrafia, de Alexandru Grigore, iar scenografia este semnată de Adina Mastalier. Regizoarea Chris Simion a montat spectacole precum „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?“ şi „Dragostea durează trei ani“, în cadrul Teatrului Undercloud. Preţul unui bilet este de 25 de lei, iar ora de începere este 21.00. Spectacolul poarta semnatura Teatrului D'Aya.


Program de weekend

ASTĂZI

Ora 20.00 - La Muzeul Cotroceni se cântă Farmecul Tirolului, un duet Klarchen – Sigismund, din opereta „La Calul bălan“ de Ralph Benatzky. În această seară, de la aceeaşi oră, melomanii vor asculta aria Elizei din musicalul „My Fair Lady“  de Frederich Loewe 

MÂINE

Ora 21.00 – Pe terasa La Motoare are loc premiera spectacolului „Te iubesc! Te iubesc?“

DUMINICĂ

Ora 20.00 - Aria Maritzei  din opereta „Contesa Maritza“ de Emmerich Kalman, precum şi aria lui Dolly din musicalul „Hello, Dolly“ de Jerry Herman      

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite