Bucureşti: Asistenta Baron: „Nu este vina mea. Incubatorul era stricat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emilia Baron, asistenta acuzată că a uitat un copil în incubatorul Maternităţii Bucur, a dezvăluit ieri condiţiile „preistorice" din spitalul unde s-a întâmplat tragedia. Femeia susţine că ar fi fost nevoită să folosească singurele trei incubatoare ale spitalului pentru şase bebeluşi, având grijă în acelaşi timp de alţi 21 de nou-născuţi.

Asistenta Emilia Baron, cea care este învinuită de soţii Dragomir că le-au lăsat bebeluşul să ardă în incubatorul Maternităţii Bucur, a mărturisit ieri, timp de trei ore, în faţa membrilor Ordinul Asistenţilor, ororile din spital. „Am lucrat 20 de ani în Spitalul Bucur şi de tot atâta timp exista şi incubatorul unde am fost nevoită să-i pun pe cei doi copii", a spus asistenta la ieşirea de la audieri.

Demisă din funcţie imediat după incident, de către directorul Maternităţii Bucur, Alexandru Ciocâlteu, asistenta aşteaptă acum verdictul Ordinului Asistenţilor. Dacă o găsesc vinovată, femeia n-ar mai putea lucra niciodată într-un spital, pentru că i s-ar ridica dreptul de liberă practică.

Singură la serviciu

Atât reprezentanţii asistenţilor, cât şi procurorii care se ocupă deja de caz, au însă de analizat condiţiile în care Emilia Baron a fost nevoită să asigure serviciile medicale.

„Şase copii aveau nevoie de incubator, iar spitalul are doar trei. Înghesuiţi, unul dintre cei doi bebeluşi care erau în incubator probabil că s-a mişcat şi s-a ars", a mai spus fosta angajată a Maternităţii Bucur. Ea a adăugat că în noaptea dintre 13-14 noiembrie era singura prezentă la serviciu. Era responsabilă atât pe secţia de naşteri, cât şi pe cea de neonatologie. „Din cauza programării făcute de către conducerea spitalului, restul colegilor erau fie în concediu de odihnă, fie în cel forţat, impus de Guvern", a precizat Emilia Baron.

Astfel, asistenta avea în grijă 27 de copii, plus cei din sala de naşteri care se năşteau sau urmau să se nască. Reprezentanţii Ordinului Asistenţilor au declarat la finalul audierilor că astăzi vor merge să verifice declaraţiile asistentei Baron.

Şefele asistentei, sancţionate la salariu

Până la decizia altor foruri, contractul de muncă al asistentei medicale a fost desfăcut, iar salariile şi indemnizaţiile şefului Secţiei Neonatologie, dr. Filofteia Dragomir, şi al asistentei şefe, Dana Stan, au fost reduse cu 10 % timp de trei luni. De asemenea, cele două şefe au fost schimbate din funcţie.

„Nu putem să le dăm afară şi pe ele. Codul muncii aşa e făcut, ţine cu angajatul. Astea au fost măsurile pe care le-am putut lua împotriva lor", a declarat managerul Spitalului „Sf. Ioan", Alexandru Ciocâlteu.

Dosarul Emiliei Baron a ajuns însă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu. Dacă va fi declarată vinovată, asistenta riscă să stea la închisoare până la 10 ani.

Starea copilului este stabilă

După doar cinci zile de la naştere, copilul a suferit arsuri profunde de gradele II B şi III pe jumătatea stângă a capului, a mâinii şi a piciorului, iar de sâmbătă se află în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Grigore Alexandrescu". Bebeluşul a fost operat pentru arsură extensivă profundă acum patru zile şi se află în continuare sub tratament.

Potrivit medicilor, starea copilului este stabilă. Violeta Dragomir, mama nou-născutului, este hotărâtă să-i cheme în judecată pe toţi cei responsabili.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite