Bucureşti: Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate
Programul Phare „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate”, demarat în urmă cu opt ani de Ministerul Educaţiei, s-a încheiat.
Astfel, 391 de şcoli pilot din 36 de judeţe din zonele dezavantajate
au fost implicate în programe, fiecare dintre acestea beneficiind de
dotări şi lucrări de reabilitare. Peste 60.000 de copii aparţinând unor
comunităţi dezavantajate au beneficiat de aplicarea principiilor
educaţiei.
Printre programele educaţionale organizate s-au numărat „Şcoala de după
şcoală” şi „Grădiniţe de vară”. Campania de conştientizare a programului ce a avut loc
în perioada septembrie-noiembrie 2009, a adus în atenţia publicului
larg necesitatea accesului la educaţie, calitatea în educaţie şi
nediscriminarea.





















































