BILANŢ 2010 În Penitenciarul Rahova a avut loc o sinucidere şi patru tentative de suicid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, în Penitenciar au fost 1.568 persoane private de libertate, în luna mai fiind înregistrat un maximum de 1.629 şi un minimum de 1.505 în luna martie, potrivit unui bilanţ al activităţii Peniteniarului Rahova.

Cât priveşte acordarea drepturilor persoanelor private de libertate la vizite cu membrii de familie şi alte persoane, pachete, corespondenţă şi convorbiri telefonice,

Au fost acordate un număr de 11.033 pachete persoanelor private de libertate şi s-au distribuit 6.805 scrisori. 

Condamnaţii au efectuat în cursul anului trecut 78.154 convorbiri telefonice.

Numărul vizitelor a crescut, comparativ cu anul anterior, cu aproximativ 10 %, ajungând la 35.359, dintre care cele cu dispozitiv de separare crescând semnificativ la 20.194, iar cele fără dispozitiv de separare menţinându-se la o valoare apropiată cu cea din 2009, respectiv 15.165.

Pentru prevenirea producerii unor evenimente negative ocazionate de deţinerea, în camere, a unor obiecte interzise au fost efectuate numeroase percheziţii, atât în baza planificărilor, cât şi ca urmare a unor informaţii obţinute cu sprijinul personalului propriu.

Peste 1000 de telefoane mobile confiscate

În acest sens, au fost descoperite un număr de 1.020 telefoane mobile, 141 cartele SIM şi 63 de telefoane mobile ce conţineau cartele SIM, diverse improvizaţii electrice şi electronice.

În cursul anului 2010, în Penitenciar au avut loc diverse evenimente în care au fost implicaţi deţinuţi, din cauza neînţelegerilor dintre acestea.

Astfel, reprezentanţii instituţiei au anunţat că în închisoare au avut loc în total un număr de 75 de agresiuni între deţinuţi, 29 de altercaţii, 66 de cazuri de autoagresiune, patru tentative de suicid precum şi o sinucidere.

Au fost escortate la instanţele de judecată un număr total de 23.284 de persoane private de libertate, în data de 14 decembrie 2010, fiind prezentate cele mai multe persoane, în număr de 151, iar în data de 31 decembrie 2010 a fost prezentată o singură persoană privată de libertate.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite