Bătut de cămătari pentru că nu şi-a plătit datoriile
Un bucureştean a văzut moartea cu ochii, pentru că nu a înapoiat banii împrumutaţi de la nişte cămătari. Nicu Alexandrescu, în vârstă de 29 ani, din sectorul 2, a împrumutat o sumă mare
Un bucureştean a văzut moartea cu ochii, pentru că nu a înapoiat banii împrumutaţi de la nişte cămătari.
Nicu Alexandrescu, în vârstă de 29 ani, din sectorul 2, a împrumutat o sumă mare de bani, în urmă cu ceva timp, de la un membru al unui clan de cămătari din Bucureşti. Acesta nu a returnat banii împreună cu dobânda aferentă, pentru care s-au înţeles, iar cămătarii au hotărât să se răzbune. Astfel, în data de 29 iulie, Baron Iorga, Ionel Iorga, Stere Opriţoiu şi Florin Murariu, cămătarii de la care Alexandrescu împrumutase banii, l-au prins pe acesta la o terasă din Pantelimon şi l-au bătut până a leşinat. În certificatul medico-legal al victimei sunt trecute 150 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a rănilor provocate în acest conflict. Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz.





















































