Automobilul produs în secolul XXI, ce arată ca unul de la începutul secolului trecut, a rulat pe străzile din Bucureşti FOTOGALERIE | adevarul.ro

Automobilul produs în secolul XXI, ce arată ca unul de la începutul secolului trecut, a rulat pe străzile din Bucureşti FOTOGALERIE

Publicat:
Ultima actualizare:
0

La expoziţia de maşini de epocă care a avut loc în Capitală în weekend au fost prezentate publicului unele dintre cele mai deosebite modele de maşini din lume. Printre ele, şi un Morgan, maşina de epocă fabricată în 2010.

Aldo Sforza are 59 de ani şi este îndrăgostit de maşinile Morgan, maşini englezeşti care şi-au păstrat caracteristicile şi detaliile de caroserie din anii '30 atunci când a început producţia lor. „Arată aşa din anii '30 până acum. Sunt produse în continuare în serie mică, în Anglia, de fabrica Morgan", a spus italianul.

image

Bărbatul, şi el proprietar de Morgan, a venit la Bucureşti să arate lumii de ce acest gen de maşină merită toată admiraţia. „Nu sunt greu de întreţinut dar îţi trebuie timp pentru ele. Problema este că trebuie să la verifici mereu. Eu am un Morgan de 35 de ani care arată la fel ca acesta care a fost fabricat în 2010. Dacă un copil o vede acum, peste 40 de ani, când creşte el, Morgan-urile care se vor produce atunci vor fi la fel la formă", a mai spus bărbatul.

Expoziţie de maşini de epocă

Automobilul este produs în serii limitate aşa că cei interesaţi de achiziţionarea unei maşini de acest fel trebuie să se înscrie pe o listă de aşteptare. "Caroseria e făcută dintr-un cadru de lem, acoperit cu aluminiu. Poate atinge şi 240 de kilometri la oră. Exista doua tipuri de motoare care se montează pe ele Ford şi Roadster.

image

O astfel de maşină poate costa între 55.000 şi 90.000 de euro. Este o maşină foarte uşoară şi asta face ca ea să aibă un consum redus. Consumă în jur de 13, 13 litri de benzină la 100 de kilometri", a explicat italianul. Aldo Sforza vrea să  facă şi în România un club al pasionaţilor de Morgan-uri, la fel ca în multe alte ţări din lume.

image

Printre puţinele persoane care sunt proprietari de Morgan din România se numără Ionuţ Negoiţă. Acesta este posesorul unui  Morgan cu motor Ford de 1,8 l şi 120 CP, perfectă pentru plimbările din zilele însorite.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite