Atenţie, bucureşteni! Cresc amenzile Societăţii de Transport Bucureşti - STB (fost RATB). Vor fi amendaţi şi cei care îşi ţin bagajul pe scaun
0Amenda pentru călătorii Societăţii de Transport Bucureşti care merg fără bilet sau abonament valabil va creşte de la 150 de lei la 500 de lei, potrivit noului regulament al serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea Bucureşti–Ilfov.
În plus, vor fi amendaţi şi cei care ocupă un scaun cu bagajele şi nu plătesc o călătorie în plus, dar şi cei care au abonament, dar nu validează călătoria la fiecare urcare în autobuz, tramvai sau troleibuz. Călătorii sunt informaţi că noul regulament va intra în vigoare în curând.
Astfel, în funcţie de gravitate, amenzile pot fi între 100 şi 500 de lei.
Amendă 500 de lei va fi aplicată pentru:
- călătoria fără titlu de călătorie valabil (emitent, operator, tarif şi perioadă de valabilitate) şi validat la începutul călătoriei, sau fără un alt document care să permită efectuarea călătoriei;
- Împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
- agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
- solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;
- angajarea de discutii cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulatiei;
- impiedicarea organelor de control sa-si exercite atributiile, inclusiv refuzul de legitimare;
- călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;
- Intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;
- acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;
- producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;
- lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum şi în staţii, cu excepţia situaţiilor în care asemenea acţiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autorităţile contractante sau cu ADTPBI;
- deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;
- desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului şi în staţii; o. fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului; p. tulburarea ordinei şi liniştei celorlalţi călători.
- aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului;
- transportarea de materiale inflamabile (butelii de aragaz, butelii pentru oxigen sau acetilenă, bidoane cu benzină sau petrol, bidoane cu carbit, arme de foc neasigurate, etc);
- transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlalţi călători, prin mirosurile pe care le emană, prin ardere, coroziune sau murdărie;
- transportarea păsărilor sau animalelor vii. Excepţie fac câinii însoţiţi care au lesă şi botniţă, ori a animalelor mici ţinute în braţe, dar cu respectarea OUG 55/2002; v. transportarea bagajelor sau obiectelor de dimensiuni mari (saci, lazi, mobilier, bare, metalice, etc.);
Amendă 150 lei:
- călătoria cu un titlu de călătorie valabil dar nevalidat, indiferent de modul de obţinere;
Amendă 100 de lei:
- ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective;
Cum se poate plăti amenda
„Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal. Călătorul care a săvârşit una dintre contraventiile prevazute la alin 2 litera a, poate achita pe loc contravaloarea unui titlu de călătorie la tarif special, supra-taxa, fără a se mai încheia proces verbal de contravenţie”, arată STB.