Ateliere de creaţie pentru copii, în timpul spectacolelor de la Teatrul “Ion Dacian”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” a anunţat azi continuarea proiectului „Creşte prin Artă!” şi a seriei de activităţi creative destinate copiilor.

Astfel, la fiecare sfârşit de săptămână, în timpul spectacolelor de la ora 19.00, în timp ce părinţii se bucură de una dintre producţiile teatrului, cei mici sunt aşteptaţi la studioul pentru copii, pentru unul dintre atelierele de creaţie „Serile copiilor”.

Atelierele „Serile Copiilor”, deopotrivă educative şi distractive, sunt destinate copiilor cu vârsta între 3 şi 8 ani şi sunt concepute pentru a facilita accesul celor mici la diverse activităţi şi mijloace de exprimare artistică, stimulând creativitatea şi încrederea în sine a copiilor, încurajându-i să participe la exerciţii de imaginaţie şi socializare, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Pe 14 ianuarie, în timpul spectacolului „Liliacul”, şi pe 21 ianuarie, în timpul spectacolului „Voievodul Ţiganilor”, va avea loc un atelier care va avea ca scop creşterea capacităţii de comunicare și relaționare a celor mici, printr-o serie de jocuri interactive de socializare. Copiii îşi vor putea dezvolta abilităţile personale, inventând împreună poveşti şi jucând scenete felurite, luând astfel un prim contact cu actoria şi improvizaţia. În a doua parte a atelierului, copiii vor fi angajaţi într-o serie de activităţi plastice şi de lucru manual, lucrând la proiecte individuale şi de grup, pentru a exersa lucrul în echipa şi a stimula creativitatea.

Pe 15 ianuarie, în timpul spectacolului „Liliacul”, şi pe 28 ianuarie, în timpul spectacolului „Romeo şi Julieta”, se va ţine un atelier care va urmări familiarizarea copiilor cu muzica şi instrumentele tradiţionale româneşti, oferindu-le celor mici o seară plină de poveşi muzicale hazlii.

Pe 22 ianuarie, în timpul spectacolului “Maria de Buenos Aires”, va avea loc un atelier de pictură şi modelaj, care urmăreşte să le arate copiilor, prin joacă şi improvizaţie, două feţe complementare ale artei plastice – pictura şi modelajul. În prima parte a atelierului, copiii vor explora lumea picturii, jucându-se cu pensulele, culorile tempera şi acuarelele, urmând ca apoi să lucreze cu diverse materiale pentru modelaj – plastilină şi pastă ceramică – pentru a explora noi forme şi texturi şi pentru a-şi descoperi îndemânarea şi plăcerea de a modela.

Pe 29 ianuarie, în timpul spectacolului “Romeo şi Julieta”, va avea loc atelierul de dans classic “Primii paşi de balet”, la care, însoţiţi de doi balerini ai teatrului, copiii vor învăţa principalii paşi de balet, poziţia de reverence, precum şi elemente de ritmicitate. De asemenea, copiii vor putea vedea cum arata echipamentul specific al unui balerin, poantele şi costumaţiile de balet folosite la Teatrul Naţional de Operetă şi vor putea urmări secvenţe din arhiva teatrului, pentru a vedea cum se aplică pe scenă cunoştinţele învăţate la atelier.

Accesul în incinta Studioului se face cu 30 de minute înaintea începerii spectacolului, în baza biletelor de intrare la spectacol (părinţii) şi la atelier. Preţul unui bilet pentru copii este de 15 lei. Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, tel. 021.313.63.48 şi pe site-ul www.eventim.ro.

Înscrierile se pot face la adresa de e-mail ioana.schiau@opereta.ro. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la numărul de telefon 0751.177.084.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite