ASPA: Numărul adopţiilor a scăzut foarte mult. Bucureştenii care îi împiedică pe hingheri să îşi facă treaba ar putea fi amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul celor care vor să adopte maidanezi a scăzut, după cum declară Răzvan Băncescu FOTO Marian Iliescu
Numărul celor care vor să adopte maidanezi a scăzut, după cum declară Răzvan Băncescu FOTO Marian Iliescu

Numărul bucureştenilor muşcaţi de maidanezi a scăzut cu 74% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, după cum a declarat coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu. Acesta a mai spus că până în acest moment au fost sterilizaţi gratuite peste 5.300 de câini cu stăpân, iar numărul celor care vor să adopte maidanezi din adăposturile municipalităţii a scăzut mult.

Băncescu a declarat, joi, că numărul persoanelor muşcate de maidanezi a scăzut cu 74% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor oferite de Centrul Antirabic- INBI Matei Bals. Concret, dacă în luna martie a anului 2013 se înregistrau 836 de cazuri de persoane muşcate de câini fără stăpân, în luna martie a anului 2014 s-au înregistrat 217 astfel de cazuri.

image

Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect ASPA FOTO Adevărul

De asemenea, reprezentantul ASPA  a anunţat că până în acest moment au fost sterilizaţi gratuit 5.337 de câini cu stăpân, în cadrul programului municipal pentru sterilizarea animalelor cu deţinător.

ASPA: Adopţiile au scăzut foarte mult

Coordonatorul ASPA  a ţinut să precizeze că bucureştenii nu prea se înghesuie să adopte maidanezi din adăposturile municipalităţii, iar numărul animalelor adoptate este în scădere.

„Alte măsuri ale ASPA menite să încurajeze adopţiile precum şi prevenirea abandonului vizează alocarea a peste 200 de locuri pentru câinii care vor putea fi adoptaţi la distanţă (la adăpostul de la Mihăileşti), precum şi înfiinţarea, în cadrul adăpostului de la Pallady, a unui serviciu destinat persoanelor care deţin câini dar care, din diverse motive, nu-i mai pot îngriji. Această facilitate oferă o alternativă a abandonului pe domeniul “, susţin reprezentanţii Autorităţii.

Băncescu a mai declarat că, în viitorul apropiat, după ce vor fi supuse dezbaterii publice, vor fi introduse în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti o serie de proiecte menite să reglementeze gestionarea câinilor fără stăpân din Capitală.

adapost mihailesti

Adăposturile municipalităţii sunt pline de maidanezi FOTO Marian Iliescu

Unul dintre aceste proiecte vizează stabilirea taxelor de revendicare, precum şi taxa de adopţie la distanţă. De asemenea, se va mai supune votului Consiliului General şi propunerea de amendare a obstrucţionării activităţii de ecarisaj, interzicerea hrănirii animalelor fără stăpân , precum şi interzicerea accesului sau tranzitării oraşului cu animale neînregistrate în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS).

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite