8,5 hectare pentru arta tradiţională
0O şcoală veche, un han şi o primărie vor completa suprafaţa totală de aproape nouă hectare. Muzeul Satului va achiziţiona noile monumente din toată ţara, după un proiect gândit chiar de sociologul Dimitrie Gusti.
Cele două hectare şi jumătate de teren, cât deţine partea nouă a muzeului, au fost în proprietatea Ministerului Culturii încă din anii ’90.
Potrivit directorului instituţiei Paulina Popoiu, cei care au condus instituţia de cultură au uitat de terenul care se întinde de la Palatul Elisabeta până la Arcul de Triumf.
“Acolo este deja amplasată o biserică, rămâne doar ca acea parte să devină funcţională în următorii cinci ani. Planul nostru este ca interacţiunea cu publicul să fie mai deschisă, creând un veritabil sat în centrul Bucureştiului”, a explicat Paulina Popoiu.
Film despre amenajare
Cercetarea este făcută, monumentele au fost depistate, iar firma care va aduce casele va fi contractată după o licitaţie. “Încercăm să obţinem finanţare de la Ministerul Culturii, dar şi din surse extrabugetare, în urma unor concursuri de proiecte sau din sponsorizări”, a mai spus directoarea Muzeului Satului.
Ea a adăugat că amenajarea va fi filmată şi difuzată ulterior ca un documentar despre cum se realizează un muzeu al realităţii rurale, adică redarea drumului unei casei din mediul natural într-unul “de vitrină”.
Pelicula se va intitula, cel mai probabil, “Cum se face un muzeu”, astfel încât curioşii, dar şi iniţiaţii să fie martorii unui astfel de eveniment.
O casă mare a minorităţilor
Şcoala de tip “Spiru Haret” este cel mai vechi edificiu de acest stil din ţară, pe care muzeul l-a localizat deja în mai multe zone din ţară.
În cele două camere ale şcolii, copiii vor putea învăţa de la specialiştii muzeului despre obiceiuri şi datini. În prezent, muzeul are doar o casă de secui şi una de lipoveni.
Pentru ilustrarea culturii minorităţilor, instituţia va crea o uliţă a minorităţilor, iar în acest sens a fost deja localizată o casă de sas, în Mureş, declară pentru ziarul “Adevărul” directorul Paulina Popoiu.
Lucrările vor începe în primăvara lui 2009 şi vor dura aproximativ cinci ani.
Zeci de case, aduse la oraş
La deschiderea sa, în 1936, Muzeul Satului avea o suprafaţă de 5 hectare şi cuprindea 30 de case ţărăneşti, caracteristice diferitelor zone din ţară.
În prezent, Muzeul Satului cuprinde peste 80 de gospodării, monumente sau instalaţii, precum şi colecţii de: costume populare (13.258 de obiecte), obiecte textile de ordin practic, utilitar (7.576), scoarţe (2.019 de obiecte), obiecte religioase (în număr de 1.530), ceramică (8.565 de obiecte), obiecte din lemn (5.817), precum şi 93.000 de fotografii.