Zece şcoli din judeţ şi nouă din municipiu vor fi mai sigure începând din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcolile vor fi monitorizare din dispeceratele Poliţiei Locale. FOTOArhivă.
Şcolile vor fi monitorizare din dispeceratele Poliţiei Locale. FOTOArhivă.

Agenţia Metropolitană Braşov a început să implementeze proiectul privind creşterea siguranţei în şcoli. S-a obţinut o finanţare europeană de 2,1 milioane de lei, iar banii sunt folosiţi pentru montarea de echipamente de supraveghere în unităţile de învăţământ. În în municipiul Braşov s-a derulat în program similiar. În nouă unităţi de învăţământ s-au montat sisteme video.

Lucrările de specialitate vizează un număr de 10 instituţii de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele. Intervenţiile propuse prin proiect implică dotarea acestora cu sisteme integrate de securitate cu patru componente: detecţie şi alarmare la efracţie, detecţie şi avertizare la incendiu, control acces, supraveghere video. Monitorizarea sistemelor se va realiza prin intermediul dispeceratelor care vor fi create în fiecare instituţie de învăţământ precum şi la nivelul secţiilor de poliţie locală din  Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele.

Până în prezent, au fost executate şi recepţionate lucrările de instalare a sistemelor de securitate la nivelul Liceului Teoretic şi Şcolilor Generale 1 şi 3 din municipiul Codlea. Au fost de asemenea finalizate şi se află în proces de recepţionare lucrările de instalare a sistemelor de securitate în unităţile de învăţământ din localităţile Ghimbav şi Râşnov.

În perioada imediat următoare, este prevăzută şi finalizarea lucrărilor la nivelul  Liceului M. Săulescu din Predeal şi a Colegiului Tehnologic Victor Jinga şi a Şcolii Generale 5 din Săcele. Ulterior încheierii lucrărilor, vor fi demarate activităţile de instruire a personalului instituţiilor de învăţământ şi a Poliţiei Locale, care vor asigura monitorizarea directă a sistemelor de securitate instalate.

Big Brother şi la şcolile din Braşov

Printre unităţile din Braşov care vor beneficia de proiect sunt şi Şcolile generale nr. 2, nr.3, nr.4, nr. 11, nr 25, nr. 31, Corpul A al Şcolii Generale Nr. 15, Colegiul Naţional „Unirea” şi Colegiul Economic „Andrei Bârseanu”. Investiţia se ridică la 2 milioane de lei.

Edilii spun că investiţia este foarte important mai ales că vizează siguranţa copiilor. „Este un proiect foarte important pentru noi, fiindcă reprezintă una din promisiunile pe care le-am făcut braşovenilor, aceea de a-şi ştii copiii în siguranţă la şcoală. Pe lângă acest lucru încercăm să protejăm şi patrimoniul oraşului, tocmai de aceea proiectul are inclus sistemul de detectare a incendiilor şi cel antiefracţie. Într-o etapă următoare ne propunem să extindem acest proiect la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ, astfel ca Braşovul să devină un exemplu în ceea ce priveşte siguranţa elevilor şi administrarea patrimoniului”, a precizat primarul George Scripcaru.

Pe aceeaşi temă:

Catalog online în şase şcoli din Braşov

Patru noi săli de sport în şcolile din Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite