Vom schia ca în Austria, în Poiana Braşov FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domeniul schiabil va fi extins de la 50 de hectare la 80 de hectare, iar sezonul va fi prelungit cu ajutorul unui lac artificial. Pârtiile din Poiana Braşov vor fi interconectate, astfel încât să fie folosite şi de schiorii cu experienţăsau începători.

Autorităţile locale au un proiect grandios pentru îmbunătăţirea domeniului schiabil din Poiana Braşov. Pârtiile vor fi mai mari cu 60%, iar în vârful Postăvarul va fi amenajat un lac, care va asigura apa pentru zăpada artificială până în luna mai.

image

Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie cu şantierul din Poiana Braşov!

Sezonul de schi va fi mai lung, datorită celor 25 de tunuri alimentate de noul lac de acumulare şi a celor 120 de lăncii care vor aşeza un strat gros de zăpadă pe 80 de hectare de pârtii. Lacul va avea două hectare de luciu de apă şi 14 metri adâncime şi va fi construit pe platoul Ruia, la o treime de Vârful Postăvarul, la 1.500 de metri altitudine.

Stratul de zăpadă artificială va fi de 30 de centimetri grosime. „Pârtiile se vor lărgi. Vom avea zone în care acestea vor ajunge şi la 40 de metri lăţime şi 20 de kilometri lungime. Lacul artificial a fost creionat, joi vom începe izolarea sa, iar în a doua jumătate a lunii septembrie vom începe umplerea lacului", a spus Nagy Laszlo, directorul concernului care se ocupă de lucrări.

Două noi instalaţii pe cablu, una de patru locuri, la Ruia, şi una de şase locuri, pe pârtia Lupului vor deservi 10.000 de turişti pe oră.

Infrastructură occidentală

Toate lucrările vor fi realizate şi pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE). Pe lângă proiectul de îmbunătăţire a domeniului schiabil, autorităţile trebuie să realizeze şi un al doilea patinoar, pentru că, la Braşov, vor avea loc probele de patinaj artistic.

29 de milioane de euro va costa proiectul de reabilitare a domeniului schiabil din Poiana Braşov, bani de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării. În momentul de faţă suntem în grafic şi chiar ne dorim să grăbim lucrările. Am negociat cu constructorul un termen de finalizare rapid, pentru a nu pierde sezonul de schi 2011-2012 şi sperăm ca în decembrie să inaugurăm toate aceste facilităţi. Practic, de la 3.500 de turişti pe oră, vrem să ajunge la 11.000 pe oră“ , a declarat George Scripcaru, primarul Braşovului.

Fote 2013, prilej de promovare

Potrivit primarului George Scripcaru, luna viitoare se va întâlni cu Comisia FOTE şi cu membri ai Comitetului Olimpic şi ai Ministerului Turismului şi Dezvoltării. România a fost desemnată ţară organizatoare a FOTE, competiţie care urmează să se desfăşoare pe Valea Prahovei şi în Braşov în februarie 2013. La festival sunt aşteptaţi, potrivit organizatorilor, 1.500 de sportivi din peste 45 de ţări, însoţiţi de antrenori şi tehnicieni, dar şi 1.000 de jurnalişti din toată lumea şi câteva zeci de mii de turişti. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite