UPDATE Rezultate Bacalaureat 2016 Braşov.  S-au afişat notele la Bac. Promovabilitate de 78,21% la Braşov. Sunt trei medii de 10.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate Bacalaureat 2016. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele la Bacalaureat 2016. Notele sunt afişate pe site-ul edu.ro şi la avizierele instituţiilor de învăţământ. La Braşov sunt trei medii de 10.00. Promovabilitatea este de 78,21%. Braşovul este pe locul III naţional după Cluj şi Bacău.

UPDATE 14.55 Potrivit Vasilicăi Diaconu, inspector şcolar general adjunct şi preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat, promovabilitatea la Braşov este de 78,21% dacă luăm în consuderare atât asbolvenţii din seria curentă cât şi cei din seriile anterioare. Dacă luăm în calcul doar seria curentă, promovabilitatea este de 86%. 

Un singur liceu, respectiv Colegiul Naţional Andrei Şaguna are promovabilitate 100%. Foarte aproape este şi Colegiul Naţional dr. Ioan Meşotă unde toţi elevii care s-au prezentat au luat Bacalaureatul. Colegiul nu are promovabilitate 100% deoarece un elev nu s-a prezentat la examen. Rezultate bune au fost şi la Colegiul Naţional de Informatică Grigore Moisil unde doar doi elevi au picat Bacalaureatul. Spre deosebire de anii trecuţi nu au fost licee cu promovabilitate 0.  

UPDATE 12.50. La Braşov au fost obţinute trei medii de 10.00. Doi elevi sunt de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, iar un elev este de la Colegiul Naţional dr. Ioan Meşotă. Alţi 583 de elevi au obţinut medii între 9.00 şi 10.00. Au mai fost 714 medii între 8.00 şi 9.00, 563  d emedii între 7.00 şi 8.00 şi 453 de medii între 6.00 şi 7.00. De asemenea 761 de levi au obţinut medii sub 6.00 deci nu au promovat, sau nu s-au prezentat la examen.

Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul edu.ro, rezultatele la examenul de Baclaureat 2015, iar notele pe judeţul Braşov pot fi studiate AICI.

La Braşov 3.062 de elevi au susţinut probele scrise la examenul de Bacalaureat 2016. Peste 500 sunt din promoţiile anterioare şi au susţinut doar probele pe care le-au picat la sesiunile anterioare. Nu au fost incidente majore. Un singur elev a fost eliminat la ultima probă după ce a intrat cu telefonul mobil în sala de examen. În anul 2015 promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a fost de 80.53%. Braşovul a fost pe locul al doilea la nivel naţional în ceea ce priveşte rezultatele la Bac fiind depăşit doar de Cluj. Cinci colegii au avut promovabilitate 100%. 

Calendar Bacalaureat

12 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) 

12 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00) 

13 -15 iulie 2016 - Rezolvarea contestaţiilor

16 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite