Un braşovean a devenit primul român care a traversat înot Canalul Mânecii
0Andrei Roşu participă la o competiţie de anvergură denumită Enduroman în beneficial fundaţiei Hospice Casa Speranţei care îngrijeşte bolnavii de cancer în stadiu termina. Competiţia este una extrem de dură., Presupune parcurgerea distanţei între Londra şi Paris, prin alergare,înor şi pedalare pe bicicletă.
În total cursa Enduroman are 470 de kilometri. Proba a început cu o alergare de 140 de kilometric, urmată de proba de înot, practic traversarea Canalului Mânecii, o probă de 40 km. Urmează traseul de bicicletă până la Arcul de trinf din Paris, o cursă de aproape 300 de kilometri. Andrei Roşu a reuşit să treacă cu bine de primele două probe şi după 21 de ore de înot a ajuns pe uscat. Speră să tracă cu bine şi de proba de ciclism
Pe pagina sa de facebook, Andrei Roşu le mulţumeşte tuturor celor care l-au susţinut:.„Au contat enorm încurajările voastre într-o cursă în care am vomat de 42 de ori din cauza răului de mare. Organizatorii mi-au spus că la 50 m-ar fi obligat să mă retrag. După 40 de kilometri braţul stâng nu a mai fost funcţional. Am trecut prin două lanuri de meduze gigant roz şi violet. Apa a avut 13 grade în UK şi 14 grade în Franţa. Curenţii m-au ajutat să parcurg ultimii 4 kilometri. Mi-au rămas doar două de somn, interval suficient având în vedere că la ultra-triatloane nu s eprea doarme. Vă pup şi vă mulţumesc anticipat şi pentru donaţiile către Hospice“.
A intrat în Cartea Recordurilor şi este campion mondial la ultratriatlon
Andrei Roşu este un împătimit al curselor de anduranţă. A fost primul român care a reuşit vreodată să termine un untratriatlon. În 2013 a devenit campion mondial la ultratriatlon în Mexic. A câştigat competiţia cu un timp de aproape 50 de ore. Practiv a înnotat 11,4 kilometri, a mers cu bicicleta 540 de kilometric şi a alergat alţi 126,6 kilometri.
Braşoveanul a intrat şi în cartea Recordurilor în 2012 după care a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente. Andrei Roşu a alergat la maratonul Australiei, la Eurasia Marathon, Antarctica Ice Marathon, Maratonul Sahara, Everest Marathon, dar şi în curse din Noua Zeelandă şi Brazilia.
Braşoveanul Andrei Roşu a mai apărut în Guiness Book, în 2010, după ce a fost primul care a bătut tobele la Polul Nord, unde a alergat în primul maraton din viaţa sa. Andrei a reuşit să parcurgă cele 14 curse pe cele 7 continente în 582 de zile, faţă de 730, cât punea condiţie Cartea Recordurilor.
Economist de profesie, braşoveanul Andrei Roşu este implicat activ în numeroase campanii sociale, inclusiv de strângere de fonduri, pentru fundaţii caritabile.