Top alimente care produc alergii la copii. De ce apar urticaria şi problemele digestive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteinele din lapte dau cel mai des alergii la copii. FOTO suntmamica.ro
Proteinele din lapte dau cel mai des alergii la copii. FOTO suntmamica.ro

Copiii sunt cei mai predispuşi la alergii, deoarece nu au sistemul imunitar complet dezvoltat. Alergiile se pot transmite însă şi de la părinţi.

Alergiile apar mult mai des la copii, decât la adulţi. „Copiii mici, până la 5 ani, nu au sistemul imunitar dezvoltat complet şi sunt mai predispuşi la alergii. Acestea apar atunci când organismul percepe o substanţă ca fiind un real pericol, deşi în realitate nu este chiar aşa. Unele alegii trec de la sine în timp, dar altele rămân pe viaţă. Unele dintre ele se pot trasmite de la părinţii. Dacă aveţi vreo alergie la un anumit aliment este pobil ca şi copilul să o aibă şi de aceea se recomadă prudenţă în consumarea acelui aliment“, spune medicul nutriţionist Eva Iorţan.

Reacţiile alegice pot fi diferite la fiecare copil. Unele dintre ele pot avea efecte grave. „Alergiile se manifestă prin urticarie (bubiţe de corp), prin umflături mai ales la nivel feţei şi al gurii, dar şi prin simptome digestive cum ar fi durerile de burtă, diareea sau chiar senzaţie de vomă. Unele reacţii alegice sunt mai uşoare şi nu pun în pericol copiii, dar în cazurile grave se poate ajunge la reacţii respiratorii grave şi chiar la şoc anafilactic, care poate fi fatal“, mai spune medicul.

Atenţie la lapte şi la unele fructe şi legume

Laptele, care este esenţial copiilor mici, produce alergii destul de des. „Alergia la proteina laptelui de vacă afectează copiii mici, dar în multe cazuri dispare de la sine după vârsta de 5 ani. Practic organismul reacţionează la anumite proteine ce se găsesc în laptele de vacă. Poate apărea urticarie, dar şi probleme digestive. Ouăle pot da alergii la copiii mici. Unii nu tolerează albuşul, alţii gălbenuşul. Acest tip de alergie poate dispărea în timp, dar poate fi şi permanentă, caz în care se recomandă înlăturarea tuturor produselor care conţin ou“, mai spune Eva Iorţan.

Şi fructele şi legumele care sunt foarte sănătoase pot da reacţii alergice. „Aceste reacţii alegice apar atunci când organimul percepe anumite componente ale fructului ca fiind polen, iar organismul reacţionează. Acest tip de alergie dă probleme respiratorii generate de umflături la nivelul feţei. Poate apărea şi urticaria. Printre cele mai alergene fructe se numără căpşunile, fructele de pădure, kiwi, cireşele şi piersicile. Dintre legume pot provoca reacţii alegice mai des ţelina, dar şi castraveţii - în cazul copiilor. Dacă le curăţăm de coajă sau le preparăm termic pe cele la care acest lucru este posibil riscul de alergie se diminuează“, mai spune nutriţionistul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite