S-a stins scriitorul braşovean Vasile Şelaru. „Anul acesta sunt atât de generos, încât îmi dau şi sufletul din mine…”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brasov Vasile Selaru

Vasile Şelaru (n. 1 ianuarie, 1958, Braşov) a fost un jurnalist şi scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Poezie – Bucureşti. În anul 2000 a obţinut licenţa în „Management” la Institutul de Studii Europene.

S-a stins astăzi, 31 mai, la ora 2.30. Ultima postare pe pagina de Facebook datează din 4 aprilie: „Anul acesta sunt atât de generos, încât îmi dau şi sufletul din mine…”.

În 7 martie nota: „Şi zici Tu, Doamne nu spun eu/ sunt chip şi asemănare Ţie./ Ai plămâni, rinichi, ficat, o instalaţie de organe pe care le cunoşti./ Doamne la ce clinică îţi faci analizele?!/ Sănătatea şi credinţa sunt afaceri tot mai prospere…/ şi zici că ai toate organele mele/ atunci vei muri cu certitudine de cancer. Fi liniştit/ alţi Dumnezei aşteaptă să-ţi ia locul.// Domnul mi-a răspuns scurt: te bag în tac-tu şi-n mă-ta! Amin! // Doamne eu zic să ne zicem „bună ziua!” şi ne-om lămuri în timp”.

Până în anul 1990 practică mai multe profesii, ultima fiind cea de tehnician specializat în controlul echipamentului nuclear la Centrala Nucleară din oraşul Cernavodă. Din anul 1990, se restabileşte la Braşov.

Co-fondator al revistei „Secvenţe culturale” care a apărut în oraşul Năvodari până în anul 1985. Activează ca redactor la cotidianul ”Mesager” fiind şi unul din co-fondatorii acestuia iar în perioada 1992-2006, este jurnalist, redactor – corespondent la cotidianul „România Liberă”. Din anul 1996, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În perioada 2006-2012 lucrează şi ca realizator Tv. În anul 2003, 13 ianuarie, intră în posesia unui fragment din dosarul de „Urmărire informativă” (fond I 1896), aflat în arhiva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Autorul lansează în anul 2006, o colecţie, în premieră naţională, de 100 de tricouri imprimate cu poezii. Debutează în revista ”Flacăra” din 10 august 1984, cu pseudonimul literar Victor Petrini. În acelaşi an, la 10 octombrie, redebutează în revista „Tomis” cu numele real.

Volume de poezie

  • Rebel la Polul Est, poeme, Braşov, 1991;
  • Mărturii din Ghetsimani, poeme, Braşov, 1995;
  • Fïre de lut, poeme, Braşov, 1999;
  • Crescătorul de pietre, poeme (ediţie electronică www.geocities.com/vasileselaru – site-ul se desfinţează în anul 2010), ediţie tipărită în 111 exemplare, Braşov, 2002;
  • Poeme în pielea goală de citit pe dinlăuntru, poeme, Braşov, 2009;
  • Vânătorul gândurilor pierdute, poeme (antologie şi alte poeme), 2012, Iaşi.

Teatru

  • Clubul călugărilor, Braşov, 1998.

Romane

  • Şarpe în iarbă, Bucureşti, 1997;
  • Pământul ne rabdă pe toţi, antiroman, Braşov, 2000;
  • Cutia cu maimuţe, antiroman, Bucureşti, 2007;
  • Îndrăgostiţii n-au nevoie de medalii, antiroman, 2013, Iaşi.

Istorie şi critică literară

  • Averile românilor americani, publicistică, Braşov, 1995
  • Dicţionarul scriitorilor braşoveni şi al veleitarilor de la 1450 şi până astăzi, Braşov, 2008
  • Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini până în prezent, Braşov, 2010
  • Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini până în prezent, ediţia a II-a, 2013, Iaşi

Premii literare

  • 1986, premiul Andrei Mureşanu (oferit de Uniunea Scriitorilor din România) şi premiul rev. România literară;
  • 1991 şi 1997, premiul USR-filiala Braşov;
  • 1995, premiul ziariştilor acreditaţi la Salonul de Iarnă de la Braşov;
  • 1996, Diploma de membru de onoare al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român;
  • 1998, premiul de Excelenţă în literatură acordat de Liga Culturală Mihai Eminescu.
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite