S-a înfiinţat Asociaţia Judeţeană de Arte Marţiale Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karatiştii din Braşov au o asociaţie Foto: arhivă
Karatiştii din Braşov au o asociaţie Foto: arhivă

Începând din 22 ianuarie, artele marţiale din judeţul Braşov au, în sfârşit, o asociaţie, cu sediul pe strada Ceferiştilor nr. 43.

Consiliul director al asociaţiei judeţene este format din preşedintele Sorin Nicolescu, vicepreşedintele Dragoş Chiru şi secretarul George Ignătescu.

Bugetul instituţiei este format din venituri proprii, reclame şi publicitate, sponsorizări şi fonduri nerambursabile, dar şi fonduri de la Direcţia Judeţeană de sport Braşov.

Din structura asociaţiei fac parte trei departamente de karate, din cadrul Federaţiei Române de arte marţiale (Karate SKDUN , Karate Eur&ka şi Qwan Ki Do).

Asociaţia Judeţeană va avea ca obiectiv elaborarea, organizarea şi coordonarea strategiei judeţene a activităţii artelor marţiale din Braşov.

Ne propunem să formăm şi să perfecţionăm arbitrii, să colaborăm cu Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport pentru formarea, perfecţionarea şi avansarea specialiştilor în domeniu, antrenori-instructori, maseuri, organizatori.

Totodată, vom promova măsuri de prevenire şi control antidoping, vom combate violenţa în sportul braşovean şi vom reprezenta Braşovul în competiţiile sportive naţionale şi internaţionale
", a declarat vicepreşedintele Asociaţiei, Dragoş Chiru.

Asociaţia Judeţeană de arte marţiale Braşov se va afilia la Federaţia Română de Arte Marţiale în următoarele şapte zile.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite