Ridicările auto de la Braşov sunt ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii nu au cum să conteste în instanţă taxa plătită firmelor care ridică maşinile parcate ilegal pe domeniul public. Din cauza unui regulament aprobat de Consiliul Local, abuzurile societăţilor care prestează acest serviciu nu pot fi stopate.

Ridicarea maşinilor este ilegală întrucât nu sunt îndeplinite simultan cele doua condiţii impuse prin Codul Rutier - autoturismul este parcat neregulamentar şi reprezintă un obstacol pentru circulaţie“, a declarat un maestru al Baroului, avocatul bucureştean Gheorghe Piperea.

Raţiunea legii - care trebuie respectată de toate regulamentele adoptate de administraţia publică locală în aplicarea acesteia - este ca ridicarea să reprezinte o măsură excepţională, luată în cazul autovehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie", a adaugat avocatul.

Cu toate acestea, prefectul Braşovului a dat undă verde aplicării Regulamentului de ridicare a maşinilor parcate ilegal, deşi acesta are foarte multe lacune din punct de vedere juridic. De aceea, la Braşov, „hingherii auto" au ajuns să abuzeze de incoerenţele juridice ale Regulamentului şi încalcă în mod explicit prevederile legale.

„Mi-au ridicat maşina chiar de ziua mea şi în loc de petrecere le-am dat bani să petreacă ei! Mi-au ridicat maşina fără proces-verbal. N-am ştiut , am căutat-o ca proasta şi normal că am plătit ca s-o am înapoi şi mi-au dat doar un bon de casă. Atât!", a comentat Marcela unul dintre articolele pe tema scandalului ridicărilor auto de la RAT Braşov, pe site-ul brasov.adevarul.ro.

Cum îţi faci dreptate?

Avocatul Gheorghe Piperea recomandă „o cerere în faţa instanţei de drept civil de a obliga firma de ridicări la returnarea sumei plătite ca fiind o plată nedatorată, complementar invocării excepţiei de nelegalitate a deciziei Consiliului Local".

Din păcate, această acţiune are ca principal inconvenient durata îndelungată a procesului, de peste doi ani, în condiţiile în care decizia primei instanţe poate fi atacată prin recurs la Tribunal. Pe de altă parte, o acţiune la instanţa de contencios administrativ pentru anularea dispoziţiei de ridicare nu va duce la returnarea sumei de bani decat prin declanşarea unui nou litigiu.

„Consiliile Locale înţeleg să îşi depăşească atribuţiile prevăzute de lege şi să acţioneze ca un parlament local. Un regulament adoptat în baza unei hotărâri a Consiliului Local nu poate contrazice Codul Rutier. Sancţiunea este anularea regulamentului în contencios administrativ", a afirmat Piperea.

Atenţie la respectarea procedurilor

Maşina nu poate fi ridicată decât în baza unei dispoziţii emisă de agentul de poliţie de la circulaţie. Procesul-verbal trebuie întocmit conform prevederilor legale în vigoare, altfel este nul.

Cum acţiunea nu are loc în prezenţa şoferului în culpă, procesul-verbal trebuie semnat şi de un martor, altul decât persoanele implicate în acţiunea de ridicare a maşinii. O altă neregulă este faptul că procesul-verbal nu se încheie la faţa locului, ci ulterior, data şi ora întocmirii procesului-verbal nefiind reale.

Mai mult, taxa de ridicare auto, de 380 de lei, nu poate fi contestată, pentru că singurul act primit este un bon fiscal, pentru un serviciu pe care nu l-ai comandat. Practic, acesta este cel mai mare abuz, pentru că eşti pus în faţa faptului împlinit şi nu ai cum să conteşti în instanţă acest lucru.

Mai mult, pentru că nu poţi renunţa la maşină şi ai plătit ca să o recuperezi, plata sumei de 380 de lei este considerată ca o recunoaştere implicită a faptei şi a procesului-verbal întocmit de poliţist.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite