Reguli stricte de conduită la masă. Cum te comporţi dacă eşti invitat şi cum aranjezi tot decorul atunci când eşti gazdă
0
Atunci când luaţi masa există câteva reguli de conduită care trebuie respectate, fie că ne aflăm în vizită la prieteni sau la un restaurant de lux.
Dacă sunteţi gazdă şi pregătiţi o masă festivă trebuie să ţineţi cont de câteva reguli.
„Faţa de masă trebuie să fie din fibre naturale. Nu folosiţi sub nicio formă muşama sau acele feţe de masă din hârtie, care se aruncă ulterior. Culoarea trebuie să fie una pală, alb sau bej, iar în funcţie de eveniment se pot adăuga şerveţele cu model care să dea culoare. Obligatoriu la o masă festivă se pune pentru fiecare invitat o farfurie, denumită farfurie de serviciu. Peste aceasta se vor aseza apoi farfuriile din care se va servi masa. Farfuria de serviciu nu se foloseşte, este doar de decor. În faţa farfuriei, puţin spre dreapta se aşează paharele, trei la număr pentru fiecare invitat. Unul este mai mici pentru tărie, altul pentru vin, iar al treilea pentru apă. Dacă sunt multe persoane la masă, mâncarea şi pâinea se aşează uniform în mai multe vase mai mici ca să ajungă toate lumea, pentru ca bolurile să nu fie plimbate dintr-un capăt al mesei în altul“, spune Ingrid Vişan, organizator de evenimente.
Dacă sunteţi invitat la masă trebuie de asemenea să respectaţi câteva reguli. „Când sunteţi invitaţi la masă aşteptaţi ca gazda să fie cea care vă va indica locul unde să vă aşezaţi. Nu începeţi să mâncaţi până când nu este toată lumea prezentă la masă. Nu criticaţi mâncarea chiar dacă nu vă place. Nu vă puneţi porţii mari în farfurie deoarece este o jignire pentru gazdă să lăsaţi mâncare în farfurie. Când tăiaţi carnea sau peştele nu o tăiaţi toată odată. Tăiaţi câteva o bucăţică, o mâncaţi şi tot aşa. Nu vorbiţi cu mâncare în gură şi nu plescăiţi. Nu vă uitaţi pe telefon în timpul mesei, iar la final mulţumiţi pentru masă. Nu vă ridicaţi de la masă până când toată lumea a terminat“, mai spune specialistul.
Cum vă comportaţi la restaurant
Dacă mergeţi la resraurant la o cină de afaceri, o masă festivă sau una cu familia, trebuie să respectaţi codul bunelor maniere. „În primul rând trebuie să vă îmbrăcaţi elegant dacă restaurantul este unul select sau este vorba despre o masă festivă. Bărbaţii trebuie să poarte sacou, iar femeile o rochie sau o bluză elegantă cu o fustă. Merg şi pantalonii, dar depinde de eveniment. Nu mergeţi în blugi şi tricou. Când vă aşezaţi la masă puneţi şerveţelul în poală. Nu staţi foarte departe de masă şi nu aşezaţi pe ea telefoane, poşete sau alte obiecte. Cum am mai spus mâncaţi încet, cu bucăţele mici şi aveţi grijă să nu facţi zgomot când sorbiţi din paharul de vin. Nu strigaţi după chelner şi nu vă duceţi la baie în mijlocul mesei. Când aţi terminat de mâncat şerveţelul se pune în dreapta farfuriei, iar tacâmurile pe farfurie“, mai spune Ingrid Vişan.