Premieră la sărituri de schiurile. O braşoveancă va reprezenta România la Cupa Mondială
0
Daniela Haralambie, în vârstă de 15 ani, de la Clubul Sportiv Săcele este prima sportivă din ţara noastră care va concura în Cupa Mondială. Prima competiţie are loc astări la Lillehammer, în Norvegia şi deschise sezonul de iarnă.
Daniela Haralambie s-a remarcat în ultimii ani prin rezultatele foarte bune obţinute în întreceri naţionale şi internaţionale, printre care: locul 1 la Campionatul Naţional de Sărituri cu Schiurile (2011, 2012), câştigătoare a celei de-a doua etape a Turneului celor Patru Trambuline pentru Copii (2008), clasarea în primii 20 la Cupa FIS din Pohla, Germania (2011) şi la Cupa Continentală de la Zakopane, Polonia (2012), scrie newsbv.ro
„Participarea pentru prima dată la Cupa Mondială reprezintă cu siguranţă un vis împlinit. Faptul că am posibilitatea de a concura alături de sportive pe care le admir mă onorează, mai ales că sunt una dintre cele mai tinere participante. Chiar dacă prezenţa aici este o performanţă în sine, îmi doresc să închei competiţia cu un rezultat bun.” a declarat Daniela Haralambie, citată de newsbv.ro.