Podul de cale ferată de la Budila, care a fost luat de ape, nu va fi reparat prea curând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, prezent ieri la Braşov, a declarat că lucrările vor fi de durată şi că se ia în calcul o soluţie pe cale rutieră pentru navetişti.

Podul de la Budila, judeţul Braşov, s-a rupt şi s-a prăbuşit în râul Târlung în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 iunie. Din fericire, în momentul prăbuşirii, pe pod nu e afla nicio garnitură de tren. Potrivit reprezentanţilor CFR, podul de piatră se află pe secţia de cale ferată Hărman-Întorsura Buzăului, o tură care nu mai este operată de ani buni de Compania Naţională de Cale Ferată. Linia era folosită de operatorul privat Regiotrans. 

Podul nu va fi reparat prea curând. „Deocamdată, podul de la Budila e prins în ape. Facem acum evaluările de rigoare, dar trebuie să avem în vedere că este o lucrare de mare anvergură. Nu putem spune că soluţia de transport pe cale ferată va fi una imediată. Va trebui să vedem dacă aplicăm soluţia mai scumpă, mai durabilă, şi care va cere timp sau vom genera una pe transportul rutier, din anul 2019, când licenţele de transport vor fi alocate de către consiliile judeţene. Acolo unde rutele rutiere nu au suport comercial corespunzător se vor putea aloca subvenţii de la comunitatea locală”, a declarat Lucian Şova.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au discutat deja cu o firmă de transport persoane care să opereze pe ruta Budila după acelaşi program ca şi trenurile care acum nu mai pot ajunge în zonă.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite