Peste 100 de kilograme de carne şi preparate din carne stricate urmau să ajungă pe mesele braşovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marfa era oferită spre vânzare într-un magazin alimentar din cartierul Răcădău şi a fost retrasă de la comercializare în această după-amiază. În plus, punctul de lucru respectiv nu avea autorizaţie de funcţionare.

Magazinul a fost verificat azi de o echipă mixtă, formată din inspectori ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF), din cadrul IPJ Braşov. Mirosul de carne stricată era răspândit în tot magazinul, fapt care i-a determinat pe inspectori să controleze toată carnea şi preparatele din carne oferite spre vânzare.

image

În urma verificărilor, autorităţile au constatat că una din lăzile frigorifice era defectă, iar produsele depozitate acolo erau stricate, deşi nu erau ieşite din termenul de garanţie.

image

 „Am găsit peste 100 de kilograme de carne de porc şi de pui şi preparate din carne cu modificări din punct de vedere organoleptic, fiindcă temeperatura la care au fost păstrate nu era conformă, adică erau stricate. Cei de la punctul de lucru spun că au avut defecţiuni la lada frigorifică. Unele produse erau mucegăite şi aveau o culoare galben-verzuie", a spus şeful CJPC Braşov, Ionuţ Spătaru.

image

Sancţiunile vor fi pe măsură, mai ales că reprezentanţii punctului de lucru din Răcădău nu le-a putut prezenta autorităţilor o autorizaţie de funcţionare. „Vom aplica o amendă cuprinsă între 3.000 şi 30.000 de lei şi se va aplica şi o măsură complementară, respectiv vom închide magazinul pe o perioadă cuprinsă între 0 şi 6 luni", a mai spus Ionuţ Spătaru.

image

 „Facturile de aprovizionare a mărfii nu erau la punctul de lucru, nu există autorizaţie de funcţionare pentru acesta, iar aparatul de cântărire nu are verificare metrologică", a spus şeful SIF Braşov, subcomisarul Carmen Iordachi.   

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite